Firmele mureșene din domeniul hotelier și al restaurantelor pot accesa fonduri de la stat pentru a acoperi lipsa de personal. Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mureș au prezentat miercuri, 9 septembrie, la Târgu Mureș, schemele de sprijin financiar, în cadrul unui eveniment organizat de Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Măsurile se aplică la nivel național. Angajatorii primesc o subvenție lunară de 2.250 de lei pe durata contractului pentru fiecare ucenic încadrat. Aceeași sumă se acordă timp de un an pentru angajarea șomerilor înregistrați. În plus, tinerii care nu lucrează și nu studiază primesc o primă de 27.000 de lei, eșalonată pe doi ani, la prima angajare.
Facilitățile pentru ucenicie și angajarea elevilor în vacanțe sunt puțin folosite de companii, arată AJOFM. La începutul lunii septembrie, agenția înregistra aproximativ 650 de locuri de muncă vacante în județ, HoReCa fiind printre primele trei domenii cu deficit de absolvenți de școală profesională.
Pentru a atenua lipsa de angajați, operatorii mureșeni au cerut simplificarea procedurilor la angajarea lucrătorilor străini. Totodată, hotelierii au solicitat instituțiilor de control să treacă de la sancțiuni la prevenție. La discuții au participat directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef, primarul Soós Zoltán și președintele Consiliului Județean, Péter Ferenc.
La nivel național, deficitul de forță de muncă din industria ospitalității a ajuns în unele stațiuni turistice până la 50 la sută din necesar. Sectorul contribuie cu peste 6 la sută la produsul intern brut al României.
Citește și

