Ministerul Sănătății a alocat o nouă tranșă de finanțare prin PNRR, din care peste 197 de milioane de lei revin noului Centru Chirurgical Cardiovascular de la Târgu Mureș, a anunțat instituția, potrivit Agerpres. Măsura face parte dintr-o plată totală de peste 393 de milioane de lei la nivel național, diferența mergând către Institutul „Marius Nasta”.
Clădirea spitalului din Târgu Mureș a fost inaugurată oficial la 31 august 2026, în prezența premierului interimar Ilie Bolojan și a ministrului interimar al sănătății, Cseke Attila. Structura are o suprafață de aproape 19.400 de metri pătrați, cu două etaje subterane, parter și cinci etaje. Potrivit datelor Agerpres, unitatea dispune de 219 paturi, un bloc operator cu patru săli, secție ATI și cardiologie pediatrică.
Citeşte şi: UMFST Târgu Mureș, parteneriat cu unul dintre cele mai mari spitale universitare din China
Lucrările au durat mai puțin de 17 luni, fiind executate de compania CON-A din Sibiu. Investiția totală depășește 770 de milioane de lei. Din această sumă, fondurile PNRR au acoperit aproximativ 500 de milioane de lei, diferența provenind de la bugetul de stat.
Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că aceste fonduri reprezintă „investiții concrete în infrastructura medicală din România, în spitale noi și moderne”.
Plata actuală vine pe fondul încheierii oficiale a perioadei de implementare a proiectelor PNRR în sănătate la 31 august. La nivel național, rata de absorbție a ajuns la 91 la sută la începutul lunii septembrie. Conform legislației privind închiderea programului, beneficiarii mai pot depune cereri finale de transfer până la 30 septembrie 2026, iar decontările efective se încheie la 30 octombrie
Alex Corin
Urmăreşte şi:

