Despre forme fără fond

Mihai Teodor Nașca

Încercarea de perfecţionare excesivă a unui lucru nu îi dă neaparat şi valoare suplimentară! În timpul şcolii am auzit o vorbă care spunea că Dumnezeu nu ne-a făcut cu liniarul; prin urmare, imperfecţiunea firescului este mai de preţ decât încercarea creării perfectului ideal, cu orice preţ!

Bucuria firescului este mult mai relevantă decât toate încercările de cosmetizare excesivă. Dacă interiorul e valoros, forma sa poate trece pe locul doi sau trei.

Chiar dacă suntem îndrăgostiţi de forme, în detrimentul conţinutului, problema formelor fără fond, vorba lui Tudor Vianu (cunoscut de către cei ce au învăţat la şcoală, nu doar au mancat sandwich-uri) rămâne o constantă şi în ziua de azi.

Raportat la cultură – seva ce ne diferenţiază de alte forme de viaţă, de alte comunităţi -, dragostea pentru forme lipsite de conţinuturi se regăseşte constant în modul de exprimare sub forme concrete ale actului cultural. Conţinuturile trebuie să confere strălucirea formei, iar forma sa fie un rezultat al fondului. Altfel… totul este doar de decor.

Numa zâc!

Citește și