Pe la jumătatea lunii noiembrie, ar putea fi operat primul pacient la noul ”Institut al inimii” de la Târgu Mureș

Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă de prof. univ. dr. Horațiu Suciu, șeful Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Acesta a arătat că, dacă în mod normal, după finalizarea oricăror lucrări la un asemenea spital nou, e nevoie de aproape 6 luni până ca acesta să poată funcționa la parametri normali, în ce privește noul Centru Chirurgical Cardiovascular, vor fi necesare cam două luni de acum încolo, pentru reglările și setările ce se impun.

Dr. Horațiu Suciu asigură că în acest fel vor putea fi folosite optim și într-un mod mult mai eficient atât spațiile existente cât și personalul, în privința căruia urmează să fie făcute angajări, mai mult la funcțiile auxiliare decât cele medicale: ”Momentul 31 august, de inaugurare a clădirii, a marcat finalul proiectului. Tot ceea ce înseamnă aparatură de înaltă performanță și aparatura simplă, inclusiv mobilierul medical, este adus. Toate circuitele sunt funcționale. La momentul actual se fac recepția, probele prin care noi vom dovedi că acestea sunt sigure pentru pacienți. Aceste lucruri durează. Eu cred că undeva la sfârșit de octombrie sau mijlocul de noiembrie vom fi gata. Evident, pentru asta trebuie să ne încadrăm în toate reglementările și legislația românească privitoare la punerea în funcțiune a unui spital”.

Vezi și: Profesorii târgumureșeni, de la practica din clasă la cercetarea educațională europeană

Dr. Horațiu Suciu este convins că, în timp, numărul intervențiilor chirurgicale va crește cu peste 50%, ceea ce va face Târgu Mureșul cel mai mare centru de profil din țară și unul dintre mai mari din Europa de Sud și Centrală.

Centru emblematic pentru România

Șeful IBCvT susține că în România ar trebui să se facă, anual, peste 15.000 de intervenții chirurgicale cardiovasculare, și deocamdată nu se fac decât circa 5000. În aceste condiții, cu atât mai mult, noul Centru Chirurgical Cardiovascular de la Târgu Mureș devine un proiect de interes național, el transcende limitele județului Mureș și se adresează pacienților din întreaga țară și nu numai. Dr. Horațiu Suciu apreciază că acest centru este un proiect emblematic pentru sistemul românesc de sănătate în domeniul bolilor cardiovasculare, care în continuare reprezintă cauza numărul unu de mortalitate și morbiditate între români. ”Este un proiect care are la bază istoria și tradiția chirurgiei cardiovasculare în Târgu Mureș. De peste 50 de ani, există aici o școală de chirurgie cardiovasculară care a evoluat în paralel cu școala de la București, și care a adus notorietate Târgu Mureșului”, a amintit profesorul Horațiu Suciu. La noul Centru Chirurgical Cardiovascular de la Tg. Mureș vor fi abordate toate patologiile, de la noul născut la adultul vârstnic, inclusiv transplantul cardiac, suportul mecanic al cordului, proceduri de chirurgie minim invazivă și proceduri hibride.

Valeriu Russu