Serafim Duicu, in memoriam

Prof. univ. dr. Iulian Boldea

Motto: „Ceea ce faci pentru tine piere odată cu tine, ceea ce faci pentru alţii aceea rămâne!” (Serafim Duicu)

Serafim Duicu a fost critic şi istoric literar, îndrăgit profesor universitar cu studii la UBB Cluj-Napoca, având, între altele, meritul incontestabil de a aduce în actualitate importanţa Şcolii ardelene prin publicarea celor trei volume dedicate corifeilor Gh. Şincai, Samuil Micu şi Petru Maior.

Recent, la editura LIMES a apărut cartea Portret în scrisori. SERAFIM DUICU. Corespondenţa (1964-1996), Ediţie îngrijită de Maria Kozak şi Iulian Boldea, 620 pag. A5, 75 lei, Colecţia PARALITERARIA, Coperta – Mira Maria Kozak.

„Cititorul este invitat să parcurgă aceste scrisori – mărturisiri peste hotar de timp, nu doar ca pe nişte documente, ci ca pe o arhivă vie a unei prezenţe intelectuale. Dincolo de rândurile scrise de alţii şi de lumina dintre rânduri, se profilează constant portretul cărturarului Serafim Duicu – centru de gravitaţie al unui dialog care, chiar şi unilateral în formă, rămâne profund dialogic în spirit. Aceste pagini închid un cerc al memoriei şi deschid, ca o lumină, unul al întâlnirii.” (Maria Kozak)

„Paginile de corespondenţă literară din această carte reprezintă nu doar un instrument de cercetare pentru istoricii literari, ci şi o formă de artă literară în sine. Ea umanizează figuri ale trecutului şi îmbogăţeşte patrimoniul cultural prin detalii care, altfel, s-ar fi pierdut în uitare. Odată intrate în circuitul lecturii, epistolele încetează să mai aparţină doar expeditorului şi destinatarului, ele devenind bunuri culturale, oferind cititorului privilegiul rar de a asista, în timp real, la evoluţia gândirii unui intelectual important.” (Iulian Boldea)

Ne bucurăm să descoperim această nouă apariţie editorială dedicată lui Serafim Duicu.

Pentru şcoala care îi poartă numele, astfel de apariţii au o însemnătate aparte. Ne amintesc că numele pe care îl purtăm nu este doar o inscripţie pe frontispiciu, ci şi o parte dintr-o memorie culturală pe care avem datoria să o cunoaştem şi să o transmitem mai departe.

Mulţumim celor care păstrează vie această memorie şi aduc în faţa cititorilor chipul intelectual şi uman al lui Serafim Duicu.

O carte care apropie trecutul de prezent şi ne invită să redescoperim omul din spatele numelui.

Şcoala Gimnazială „Serafim Duicu” Târgu Mureş

***

N.red: În completarea semnalării apariţiei volumului dedicat personalităţii lui Serafim Duicu, semnat de Iulian Boldea şi Maria Kozak, reproducem mai jos evocarea unui fost student şi discipol al acestuia, scriitorul şi profesorul Mircea Daroşi. Textul păstrează o mărturie directă şi emoţionantă despre profesorul Serafim Duicu şi despre influenţa pe care acesta a avut-o asupra formării intelectuale a celor pe care i-a îndrumat.

Serafim Duicu, ctitor cultural în patria de cuvinte a Transilvaniei

Prof. Mircea Daroşi

Se întâmplă adesea să ne aducem aminte de oamenii dragi sufletului nostru, abia după ce nu mai sunt în viaţă. Şi nimic nu se distruge mai greu decât dragostea pe care un dascăl a reuşit să o sădească în sufletele discipolilor săi. Mi-a fost dat să-l cunosc pe Serafim Duicu şi să-mi fie magistru în formarea mea intelectuală, pe vremea când era o mândrie să ajungi student într-o instituţie superioară de învăţământ.

De el mă leagă amintiri plăcute, atât cele petrecute la orele de curs, în cadrul Institutului Pedagogic din Târgu-Mureş, dar mai ales cele create de minunatele noastre ieşiri pe teren, la anchetele folclorice şi dialectologice organizate la Ruşii-Munţi sau pe Valea Gurghiului, la Caşva ori la Hodac, şi prin toate satele acestui ţinut binecuvântat de Dumnezeu pe pământ. Dintre băieţii din grupă, puţini, la număr, cum s-a întâmplat să fim, mi s-a părut că eram cel mai apropiat de sufletul lui.

Poate ni se intersectau gândurile, interesele spirituale. N-am uitat nici excursiile prin ţară pe care le-a organizat, când într-una din ele ne-am oprit şi la Tismana, în faţa casei, unde şi-a petrecut copilăria. Atunci mi-am dat seama că era casa familiei sale, o casă modestă în care el a văzut lumina zilei, la 6 august 1938, din părinţii Serafim şi Elena. Destinul lui de dascăl împătimit de atâta dăruire, s-a conturat pe parcursul anilor, parcurgând etapele carierei didactice. Mai întâi a terminat Liceul Pedagogic din Târgu Jiu şi Craiova, obţinând calificarea de învăţător şi a lucrat ca dascăl la Şcoala mixtă primară nr. 9 din Craiova, apoi a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj.

Din amintirile sale am aflat că, la admitere a plecat de acasă fără voia părinţilor, cu 300 de lei împrumutaţi de la vecini, întorcându-se acasă cu fişa de “admis cu bursă de studii” . După absolvire, în 1964 a devenit profesor de limba şi literatura română, fiind repartizat la Centrul Forestier din Blaj, pe urmă asistent universitar la Institutul Pedagogic din Târgu-Mureş. Aici m-am bucurat şi eu de prelegerile şi seminariile sale pline de farmec şi înţelepciune.

El mi-a îndrumat paşii spre literatură şi folclor, m-a atras în cercul literar al studenţilor şi mi-a publicat primele încercări poetice în revista “Atheneu”, pe care o conducea. La cursuri ştia să se facă înţeles şi avea un fel aparte de a vorbi şi de a pătrunde sensul valorilor culturale, luându-l drept model pe colegul şi prietenul său mai în vârstă, profesorul univ. dr. Ion Apostol Popescu de la Cluj, unul dintre marii folclorişti din ţară.

După ce mi-am terminat studiile la această facultate, am aflat că profesorul Serafim Duicu s-a căsătorit cu Valerica, colega mea de grupă, întemeindu-şi o familie frumoasă, în mijlocul căreia a trăit fericit şi s-a considerat un ,,gorjean ardelenizat” . După ce şi-a luat doctoratul în filologie, cu teza ,,Viaţa şi opera lui Vladimir Streinu” (1974), Serafim Duicu urcă treptele ierarhiei universitare: lector, conferenţiar şi apoi profesor universitar şi doctor.

În 1976 este cadru didactic asociat la Institutul de Teatru din Târgu-Mureş, unde predă istoria teatrului universal, istoria teatrului românesc şi teoria dramei, iar în perioada 1990-1993 ocupă funcţia de consilier-şef la Inspectoratul pentru Cultură Mureş. Timp de aproape un an (30 decembrie 1992 – 28 august 1993) este promovat în funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Culturii, apoi, între anii 1994-1996 devine directorul Teatrului Naţional din Târgu-Mureşşi rector al Universităţii Ecologice al Universităţii “Dimitrie Cantemir” din acelaşi oraş.

Numele lui Serafim Duicu este legat de câteva societăţi şi fundaţii culturale, precum Societatea Culturală şi Fundaţia “Şcoala Ardeleană” , Societatea Culturală ,,Alexandru Papiu Ilarian” şi Fundaţia ,,Vasile Netea” . S-a stins prea devreme, la numai 58 de ani, când mai avea atâtea de făcut pe tărâm cultural. În patria sa de cuvinte este cunoscut ca un valoros istoric şi critic literar, poet şi publicist, fiind aşezat în galeria marilor scriitori români.

Ori de câte răsfoiesc monografiile sale despre reprezentanţii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi Petru Maior, îmi reamintesc de figura fostului meu profesor, de exigenţa şi stăruinţa sa pentru a-şi împlini cu maximă fidelitate o obsesie mai veche, privind iluminismul transilvănean. Din prima perioadă a preocupărilor sale literare, datează culegerile de folclor ,,Mureş pe marginea ta” şi ,,Du-te dor, cu Mureşul” , realizate în colaborare cu L. Lădariu şi V. Buţiu, şi nu este exclus să fi valorificat şi o parte din materialele pe care le-am cules noi, studenţii. De asemenea, împreună cu Ion Apostol Popescu şi Septimiu Bucur a îngrijit ediţii din scrierile lui Ion Pop Reteganul.

De perioada maturităţii sale creatoare aparţine şi ,,Dicţionarul de personaje dramatice” , pentru care Societatea Scriitorilor din Târgu-Mureş i-a acordat un binemeritat premiu. A fost redactor al revistei ,,Vatra” şi al publicaţiei ,,Curierul de Transilvania”, dar şi colaborator al revistelor: ,,Tribuna”, ,,Cronica”, ,,Ramuri”, ,,Convorbiri literare”, ,,Steaua”, ,,Transilvania”, ,,Familia”, ,,România literară”, “Orizont”.

În palmaresul său literar sunt cuprinse şi volumele de versuri ,,Formele neliniştii” , şi ,,Ochi de veghe” , care vorbesc de un poet talentat, cu o înaltă chemare spre valorile artistice. Alături de cărţile sale de căpătâi stau sute de articole publicistice, note critice şi studii pe care, o parte dintre ele, le-a semnat cu pseudonimele George Eliade şi Sergiu Tismăneanu. Pentru că timpul n-a avut răbdare cu el, să le poată aduna într-un volum, a făcut-o soţia sa Valerica Duicu, în cartea postum ,,Feţele cuvântului”.

În semn de înaltă preţuire, numele renumitului om de cultură Serafim Duicu a fost dat unei şcoli din Târgu-Mureş, precum şi Festivalului-concurs de poezie pentru elevi şi studenţi, iar bustul scriitorului străjuieşte Biblioteca Universităţii ,,Dimitrie Cantemir” din oraşul de pe Mureş. (sursa – Răsunetul, 2 februarie 2020)

Citește și