Medalie de argint pentru CSM Târgu Mureș la Cupa României de Bowhunting

Debut cu medalie de argint pentru Kacsó Sándor, reprezentantul CSM Târgu Mureș, la Cupa României de Bowhunting. Sportivul mureșean a reușit o performanță foarte bună la prima sa participare la o competiție de acest tip, în proba de Arc Tradițional și Bowhunting Compound.

În calificările desfășurate sâmbătă, Kacsó Sándor a acumulat 444 de puncte, rezultat care i-a adus locul al doilea în clasament. Competiția presupune un format aparte, cu 21 de ținte: șapte clasice, șapte reprezentând animale și șapte ținte tehnice. Acestea din urmă sunt deosebit de dificile, incluzând trageri de la distanțe de până la 80 de metri și ținte în mișcare.

În faza eliminatorie, pentru calificarea în semifinale, sportivul de la CSM Târgu Mureș l-a învins pe Kovács László, de la Szirtisas, cu 89-85. În finală, Kacsó Sándor l-a întâlnit pe Pál Alfonz, tot de la Szirtisas, care s-a impus cu 109-100. Astfel, reprezentantul clubului târgumureșean a încheiat competiția pe locul al doilea, cucerind medalia de argint.

„A fost un concurs foarte interesant și a fost pentru prima dată când am participat la o astfel de competiție. Au fost dueluri foarte dificile”, a declarat Kacsó Sándor, care a explicat că pregătirea pentru acest format este complicată, inclusiv din cauza cerințelor speciale privind echipamentul.

Pentru competiție, arcul trebuie modificat și adaptat regulamentului, iar unele componente ale echipamentului au fost proiectate chiar de sportiv și realizate cu ajutorul unei imprimante 3D.

Pentru Kacsó Sándor urmează Campionatul Național de la Petroșani, programat în a doua jumătate a lunii septembrie. Competiția va marca încheierea sezonului outdoor, după care sportivul va începe pregătirea pentru concursurile indoor.

(Sursa foto: csmtgm)

Sorin Crăciun

Citește și,