De la text la spectacol. Povestea celor 14 liceeni care și-au petrecut vara pe scenă

Nathaly Costache

Paisprezece liceeni au montat un spectacol întreg în cele două luni de vacanță. Totul a pornit de la textul scris de Adrian Antonio Fodor, elev al Colegiului Național de Artă Târgu Mureș. Piesa a fost gândită în spiritul teatrului absurdului, curent avangardist afirmat în anii 1950, care se îndepărtează de regulile clasice ale teatrului și pune în scenă absurdul existenței umane. Printre cele mai cunoscute piese ale acestui gen se numără Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett, și Cântăreața cheală, de Eugène Ionesco.

Odată ce ideea i-a fost clară, Adrian a contactat prieteni, colegi și cunoștințe, printre care și pe mine, întrebându-ne dacă dorim să facem parte din acest proiect. Astfel, până la finalul lunii iunie, rolurile au fost împărțite, iar data premierei a fost stabilită.

La început am avut un mare avânt. Eram cu toții foarte entuziasmați și aveam tot felul de idei, dar niciunul dintre noi nu înțelegea, la acel moment, ce însemna cu adevărat absurdul. Foarte curând am luat-o de la capăt și am început să ne dăm seama că lucrurile erau mai complicate decât crezuserăm. Luminile erau prea puternice, sunetul nu era potrivit, mișcarea scenică nu era destul de repetitivă, decorul era inexistent, iar hainele pe care le aduceam de acasă nu aveau niciun punct comun cu spectacolul.

Atunci ne-am dat seama că aveam nevoie urgentă de bani pentru a pune spectacolul în scenă. Pentru că strângerea de fonduri ar fi durat prea mult, iar banii pe care i-am fi putut pune noi la comun nu ar fi fost suficienți, am decis să organizăm un spectacol-lectură. Adrian a adunat mai multe monoloage scrise de el, pe care nu le prezentase până atunci publicului, precum și o piesă de teatru. Le-am pregătit în câteva repetiții, iar în 20 iulie am jucat la Antigaleria Cactus. În urma spectacolului am reușit să strângem suficienți bani pentru recuzită.

Cu costumele cumpărate și un mixer de lumini, totul începea să prindă contur. Am început să colaborăm și cu Codrin Vodă pentru partea de sunet și să stabilim exact regulile după care urma să construim spectacolul absurd. Luna august a fost luna muncii continue. Ne întâlneam în fiecare zi, ore întregi, deveniserăm imuni la lumina reflectoarelor și, indiferent dacă eram cu toții la repetiții sau numai o parte dintre noi, pauzele nu erau o opțiune.

În 8 septembrie am avut premiera. Cu toții eram emoționați. Nu ne venea să credem că, în acea zi, toată munca noastră avea să fie dezvăluită oamenilor la care ținem, dar și unor necunoscuți și, astfel, supusă criticilor.

Anca Elena Vasiliu, actriță: „Mă bucur foarte mult că m-am implicat în acest proiect pentru că, pe lângă faptul că am reușit să cunosc foarte mulți oameni noi și am avut persoane foarte faine cu care am lucrat, mi-a dat și o experiență mai amplă să văd ce înseamnă să faci un spectacol. Am putut să conștientizez altfel toți pașii care se fac, cu bune, cu rele. Am avut și momente mai dificile, fiind un proiect realizat doar cu tineri, pentru că erau mereu contraziceri și puncte diferite de vedere și trebuia să ajungem la un punct comun, să negociem ideile.”

Miruna Mara Hoţa, actriţă: „Prima dată când l-am citit nu am înțeles textul în totalitatea lui. Dar, după ce l-am mai citit o dată și am lucrat pe el, am început să înțeleg ce este ascuns sub personajele noastre și replicile pe care le avem și, cumva, corupția care există la noi în țară. Cred că în tot spectacolul despre asta e vorba, indiferent cât de «absurd» ar fi el. Mai ales în perioada asta de dezvoltare e important să cunoști și alți oameni, să experimentezi tot felul de proiecte, deci cred că pentru mine a avut doar plusuri să lucrez cu adolescenți.”

Codrin Vodă, sunetist: „Stilul meu este într-o zonă de caricatură, cu sunet puțin inspirat din zona desenelor animate. Textul mi-a permis așa ceva, deci am pornit scrierea muzicii. Am mers pe teme orchestrale, puțin rock, dar, la cerința regizorului, am integrat și melodii cunoscute pentru o oarecare metaforă sau un punct comic adus momentului în scenă. Lucrul cu actorii a fost unul foarte ușor pentru mine. Au înțeles foarte bine muzica, au știut să se raporteze la ea, să fie pe ritm, să construiască după muzică mișcarea scenică. Eu cred că este un spectacol care, în formula asta, transmite un mesaj: faptul că nu e bine să băgăm sub preș și, când se adună prea multe, ies la iveală.”

Ştefan Marian Moldovan, luminist: „Face o foarte mare diferență când ai un contrast de lumini. Una e când joci în lumină plină, care nu diferă în niciun punct al scenei, și alta e în momentul când se schimbă în funcție de emoția trăită pe scenă. Am avut dificultățile noastre, dar mi se pare că mereu am găsit o cale de mijloc, să fie bine pentru spectacol și să ne placă tuturor.

Textul mi se pare ciudat. Cred că ăsta e termenul. Dar e cumva normal, fiind un text absurd. Dacă m-aș fi dus acum un an la teatru și aș fi văzut ceva de genul, aș fi zis: «Ce e asta? Cum se poate?». Dar, având o parte în acest spectacol, mi se pare că mi-am schimbat perspectiva asupra acestui gen.”

Citește și