Statul împrumută 630 de milioane de euro pentru linia ferată Sighișoara

Ministerul Finanțelor împrumută 630 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a asigura cofinanțarea națională la modernizarea căii ferate Brașov–Sighișoara. Suma acoperă 28% din costul total de 2,25 miliarde de euro al acestui proiect feroviar cu impact la nivel național, arată datele publicate de BEI.

Banii vor susține finalizarea celor 113 kilometri de cale ferată dublă electrificată, lucrări care traversează și sudul județului Mureș. Pe porțiunea mureșeană, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a deschis deja circulația la finalul lunii august 2026 pe peste zece kilometri de linie nouă între Mureni, Vânători, Albești și Cristur. Traseul include și noul punct de oprire din Saschiz, dotat cu un peron de 150 de metri lungime.

Deși termenul oficial asumat de autorități pentru finalizarea întregului proiect este anul 2029, stadiul fizic al lucrărilor gestionate de asocierea RailWorks se apropia abia de 60% în luna august 2026, potrivit CFR Infrastructură. Întârzierea provine de la forarea tunelurilor Ormeniș și Homorod, unde utilajele speciale au săpat sub șapte kilometri dintr-un total necesar de 24. Din cauza acestui ritm, Asociația Pro Infrastructură estima, într-o previziune asumată încă din decembrie 2025, că trenurile vor circula pe traseul complet abia în 2030.

Citește și: Biblioteca Județeană Mureș, selectată într-un proiect european dedicat bibliotecilor digitale

Modernizarea liniei va permite trecerea zilnică a 29 de trenuri de călători și 22 de marfă, cu o estimare de patru milioane de pasageri anual, conform BEI. Proiectul va integra și sistemul european de siguranță ERTMS, permițând garnituri mai lungi, sarcini mai mari pe osie și viteze superioare.

Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, care a semnat contractul de creditare pe o perioadă de până la 27 de ani, afirmă, potrivit unui comunicat al instituției, că investiția „creează condiții pentru investiții private, pentru dezvoltarea regională și pentru oameni”. Linia face parte din două coridoare principale de transport feroviar european.

Alex Corin

Urmărește și: