Festivalul ”Mica Săptămână de Muzică Veche” la a III-a ediție, la Sighișoara

Acest eveniment, de prezentare și educare a publicului privind muzica veche a fost inițiat cu 20 ani în urmă în București, la Casa de cultură a Studenților și care de trei ani este dublat și la Sighișoara.

Mica Săptămână de Muzică Veche are loc și anul acesta în perioada 18-20 septembrie, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Sighișoarei și reunește trupe din Sfântu Gheorghe, Timișoara, București și Sighetul Marmației, dar și un invitat special din Italia. Reprezentantul organizatorilor Mihai Serghei Todor precizează că în caz de vreme nefavorabilă concertele se vor ține în Sala Zander situată la intrarea în Cetatea Sighișoarei: Vom începe vineri, cu ansamblul Codex din Sfântul Gheorghe, cu muzică veche, transilvaneană și barocă de pe la anii 1700, care vor interpreta inclusiv piese din celebrul ”Codex Caionii”.

Sâmbătă, vom avea un concert de lăută, susținut de Caius Hera din Timișoara, cu muzică renascentistă și barocă, iar după el, în aceeași zi urmează concertul denumit ”Taverna dintre Lumi”, cu cântece și povești din perioada medievală și renascentistă, susținut de trupa Truverii. Duminica avem un invitat special, trupa din Italia, ”Specimen Teatro” cu muzică țărănească veche, din sudul Italiei”, a spus Mihai Serghei Todor.

Citește și: La 104 ani, Sofia Folberth rămâne sufletul comunităţilor din Saschiz şi Criţ

El a anunțat că o surpriză de ultimă oră, neprogramată , o constituie prezența trupei medievale ”Redidivus” din Sighetul Marmației, care vor veni cu costumele lor renascentiste, și vor dansa în cadrul festivalului. Festivalul ”Mica Săptămână de Muzică veche” este considerat un eveniment de referinţă dedicat redescoperirii şi celebrării patrimoniului muzical european.

Valeriu Russu

Urmărește și: