Satele Cotuș și Tofalău, aparținând comunei Sângeorgiu de Mureș, nu mai beneficiază de transport în comun
Problema aceasta e veche de câțiva ani și a reapărut din 1 februarie. Până atunci, locuitorii celor două localități au avut parte, intermitent, de un serviciu de MaxiTaxi, asigurat de o companie privată de transport. Aceasta a decis să sisteze cursele, apreciind că sunt nerentabile din cauza numărului mic de călători.

În aceste condiții, Primăria Sângeorgiu de Mureș, printr-o hotărâre a Consiliului Local din decembrie 2025, a hotărât să preia serviciul de transport în comun. Iar prin această decizie administrativă, afirmă cetățeanul Kiss Arpad din satul Cotuș, care s-a adresat redacției Cuvântul liber, a devenit obligatorie asigurarea transportului public pe raza administrativ-teritorială a comunei Sângeorgiu de Mureș, în cadrul sistemului ADI Zona Metropolitană Târgu Mureș: „Cu toate acestea, noi, locuitorii din Cotuș și Tofalău, plăteam 11 lei pentru a ajunge în municipiul Târgu Mureș, în timp ce locuitorii din Sângeorgiu de Mureș ajungeau în municipiu cu doar 4 lei. Mai mult, începând din 1 februarie, și această cursă a fost sistată, iar noi ne aflăm, după mai bine de 8 luni, tot fără transport public, deși încă de atunci am fost asigurați că s-a găsit o soluție. Peste 200 de oameni din Cotuș și Tofalău au semnat o petiție către Primăria Sângeorgiu de Mureș, Consiliul Județean și Prefectura Mureș. CJ Mureș ne-a confirmat oficial că ar trebui să fim incluși în sistemul de transport public ADI Transport, conform hotărârii adoptate de autoritățile locale anul trecut”, afirmă Kiss Arpad.

A venit școala, copiii din Cotuș și Tofalău au aceeași problemă de deplasare precum adulții

Cetățeanul din Cotuș mai spune că, dată fiind starea drumurilor din satele Cotuș și Tofalău, nici taxiurile nu se mai deplasează în zonă din această cauză: „În aceste condiții, părinții elevilor, pensionarii și persoanele care lucrează sunt nevoiți să facă eforturi uriașe și să suporte costuri considerabile pentru a ajunge la serviciu, la școală sau pentru a se întoarce acasă. Solicităm respectarea drepturilor noastre legale și punerea în aplicare a hotărârilor oficiale privind asigurarea transportului public pentru locuitorii din Cotuș și Tofalău”, afirmă Kiss Arpad. El susține că autobuzele electrice de la Tg. Mureș ajung la Sângeorgiu de Mureș, dar nu și în cele două sate, părăsite de operatorul privat, pentru care cursele nu sunt rentabile.

Primăria din Sângeorgiu de Mureș va achiziționa un autobuz pentru a deservi cele două sate

Edilul din Sângeorgiu de Mureș, Sofalvi Szabolcs, a declarat pentru ziarul Cuvântul liber că situația e veche de mai mulți ani și că speră să o rezolve până la finele acestui an. Primarul subliniază că mereu au existat puțini călători spre și dinspre satele Cotuș și Tofalău și îl contrazice pe Kiss Arpad, spunând că elevii din cele două sate nu au nevoie de transport în comun, deoarece beneficiază de transport școlar prin microbuz dedicat: „Satele Tofalău și Cotuș sunt mici și au foarte puțini călători. Consiliul Județean deținea, prin Autoritatea Județeană de Transport, administrarea traseelor. Ei când făceau licitație, din păcate, niciun transportator nu venea pe această linie pentru că nu e rentabil. În plus, acel sistem, prin ADI Transport, implementat de la 1 februarie, putea asigura autobuze doar pentru Sângeorgiu de Mureș, nu și pentru Cotuș. Noi am sesizat Consiliul Județean că are un contract în vigoare și trebuie să asigure transportul călătorilor, dar firmele private ce le deserveau au spus că nu mai continuă. CJ Mureș trebuia să demareze o nouă licitație, un nou contract pentru această linie către satele Tofalău și Cotuș, dar nu a făcut acest lucru”, afirmă Sofalvi Szabolcs.

E o problemă de transport ce ține de Zona Metropolitană Târgu Mureș

Primarul din Sângeorgiu de Mureș mai spune că a propus ADI Transport și Transport Local Tg. Mureș să includă Cotușul și Tofalăul: „În primăvară, nu era bugetul național aprobat și nici noi nu puteam achiziționa un microbuz, să asigurăm transportul în zonă. Am propus modificări în statutul și în contractul de delegare a ADI Transport, din care fac parte Primăria Sângeorgiu de Mureș și alte șase primării din Zona Metropolitană, și să includem cele două sate pe linia de autobuz 5. Acest aspect trebuie votat în viitorul apropiat de toate consiliile locale membre în ADI Transport. Dacă Consiliul Județean nu va rezolva, noi am inclus în bugetul primăriei să cumpărăm un microbuz folosit…”, a arătat Sofalvi Szabolcs. El estimează că situația va mai dura 2-3 luni, până votează fiecare consiliu local membru în ADI Transport. „La cât de puțini călători au satele Cotuș și Tofalău, biletele sau abonamentele, dacă vor exista, nu vor acoperi nici 30% din cheltuieli, deci evident că va fi o subvenție din partea noastră”, concluzionează primarul din Sângeorgiu de Mureș.

Valeriu Russu

CITEȘTE ȘI