Ileana Sandu
În Orlivka, într-o comunitate aproape integral românească din Ucraina, o clasă cu predare în limba română a fost deschisă și apoi închisă după numai patru zile.
Potrivit relatărilor prezentate de TVR Info și BucPress, părinții care au cerut această formă de educație au fost supuși unor presiuni și intimidări.
Anatoli Abgas, președintele ONG Agenția de Dezvoltare Locală Orlivka (Cartal), a explicat în direct la TVR Info: „Părinții au fost intimidați, în primul rând de directoarea școlii. … le-a zis că de la administrația locală le vor fi sustrase toate ajutoarele, că toți au copii, toți primesc niște subvenții, chestii, că bărbații voștri vor fi luați la armată, că li se vor tăia de la servicii, de la muncă – fiecare muncește și au niște ajutoare acolo, primesc salarii, că vor fi dați afară de la lucru, că copiii nu vor avea nicio posibilitate să învețe, că vor fi duși în fața la serviciile SBU și vor fi puși în genunchi ca să-și ceară scuze că sunt niște trădători ai țării.
Și noi din cauza aceasta am ajuns la acest moment, că ne fac din dreptul nostru, care este un drept fundamental de a studia în limba maternă, ne-am transformat, nu știu din ce cauză, în trădători”.
Dacă aceste acuzații sunt confirmate, în speță nu este vorba doar de închiderea unei clase, ci despre un drept fundamental care trebuie apărat: un copil nu devine mai puțin ucrainean pentru că învață românește, un părinte nu devine trădător pentru că vrea ca fiul său să poată citi și scrie în limba în care i-au vorbit bunicii, iar românii de acolo nu trebuie să-și ceară scuze, „în genunchi”, pentru propria identitate, mai ales într-o țară care aspiră la Uniunea Europeană.
…România a reacționat… nu-mai-de-cât și în stilu-i caracteristic: MAE dă asigurări că se vor face demersuri și că este programată chiar o vizită la fața locului. Ambasada Ucrainei la București a transmis că situația este verificată și că va exista o reacție. Consulatul a zis că vai,vai, o să verificăm, să vedem, să facem cumva…
…Am mai auzit acest limbaj: „Urmărim situația.” „Facem demersuri.” „Am solicitat clarificări.”„Vom discuta cu autoritățile.” „Va avea loc o vizită”.
Foarte bine. Dar ce se întâmplă după vizită? Repetăm: o clasă românească a rezistat patru zile în Orlivka, iar părinții au reclamat presiuni și intimidări. Așadar, nu mai este suficient să știm că „situația este monitorizată”.
Trebuie să știm cine a închis clasa, în baza cărei decizii, pentru ce motiv și ce trebuie făcut pentru ca ea să fie redeschisă.
… Și, mai ales: cât timp este dispus statul român să „urmărească” o problemă înainte să pretindă un rezultat? Pe scurt: nu mai avem nevoie de „vom vedea”, ci de răspunsuri clare. Au fost suficiente patru zile pentru ca o clasă să fie închisă, dar România nu trebuie să aștepte patru ani pentru a obține redeschiderea ei.
Citește și