Sanda Viţelar
Un preot își îndeamnă fiul să se ia la pumni cu un prieten. Părinți și bunici stau la aceeași masă, cu telefoanele în mâini, înjură fără nicio reținere, iar copiii înregistrează totul cu ochii larg deschiși. Apoi, exact aceiași adulți se declară scandalizați de „generația din ziua de azi”. Ce ipocrizie mai mare poate exista?
Copiii nu vin pe lume cu vocabularul nostru murdar, cu agresivitatea noastră și cu lipsa noastră de măsură. Ei învață privind. Învață de la tatăl care îi spune să lovească. De la mama care își varsă nervii în fața lor. De la bunicul care transformă fiecare discuție într-o înjurătură. De la adultul care le cere respect, dar se poartă ca un golan atunci când este contrazis.
Ne place să rostim sentințe despre tineri: sunt obraznici, violenți, dependenți de telefoane, lipsiți de educație și de bun-simț. Dar cine le-a pus telefonul în mână pentru a scăpa de ei? Cine le-a arătat că o ceartă se rezolvă prin pumni? Cine le-a transmis că înjurătura ține loc de argument, iar agresivitatea este o dovadă de bărbăție?
Este comod să arătăm cu degetul spre copii, pentru că astfel nu mai trebuie să ne privim în oglindă. Acolo însă nu vom vedea o generație stricată din senin, ci propria noastră contribuție la acest dezastru moral. Copiii sunt, de multe ori, copia fidelă a mediului în care îi creștem. Iar dacă mediul este dominat de nervi, vulgaritate, nepăsare și violență, nu putem pretinde ca ei să devină peste noapte modele de echilibru și civilizație.
Mai grav este că asemenea scene se petrec sub privirile unor adulți care au pretenția de a fi repere. Un preot care încurajează bătaia își compromite nu doar rolul de părinte, ci și autoritatea morală pe care pretinde că o reprezintă. Ce lecție despre credință, iertare și demnitate poate primi un copil de la un adult care îl împinge spre conflict?
Nu copiii sunt problema principală. Problema suntem noi, adulții care am înlocuit educația cu predicile, exemplul personal cu reproșurile și responsabilitatea cu lamentațiile. Vrem copii politicoși, dar le vorbim urât. Vrem copii pașnici, dar îi învățăm să lovească. Vrem copii atenți, dar noi suntem absenți, cu ochii lipiți de ecrane chiar și atunci când ei încearcă să ne vorbească.
Așa că, înainte să mai spunem că „tineretul din ziua de azi nu mai are nicio valoare”, ar fi cazul să ne întrebăm ce valori i-am oferit. Pentru că această generație nu s-a educat singură. Noi am crescut-o. Iar dacă noi am ales vulgaritatea, agresivitatea și nepăsarea, nu ar trebui să fim surprinși când copiii ne restituie, fără ambalaj și fără menajamente, exact ceea ce le-am oferit.
Citește și