Ieri, 29 aprilie 2015, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată aniversării a 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
… Aceasta este concluzia unui studiu realizat de GFK România, care, analizând evoluția pieței muncii, concluziona că aproape 80% dintre absolvenții de universități lucrează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit.
Fundația Antreprenoriat Social a organizat marți, 28 aprilie, la sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Mureș o conferință de presă pentru prezentarea proiectului derulat în parteneriat cu CCI Bacău „EGALitate de șanse pe piața muncii - EGAL"
Prin HG nr. 998/ 2009, Târgu-Mureşul, alături de alte 12 municipii din ţară, a fost desemnat „Pol de dezvoltare urbană", şi a obţinut - prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 - finanţare nerambursabilă din fonduri europene
Prima zi a ediţiei din acest an a Târgului Agraria a debutat joi, 23 aprilie, la Jucu, judeţul Cluj, cu un workshop cu tema „Protecţia şi conservarea solului - Prezent şi perspective", organizat de către Facultatea de Agricultură
Potrivit raportului pe luna martie întocmit de Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul municipalităţii târgumureşene, O.N.G. - urile care beneficiază, în condiţiile normelor legale în vigoare - de subvenţii alocate de la bugetul local
Din Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, citat de Ziarul Financiar, aflăm că judeţul Mureş se situează în „zona gri" a salariilor, cu doar 2.400 de angajaţi care au salarii de peste 5.000 de lei, în timp ce numărul celor care câştigă salariul minim pe economie (975 de lei brut) ajunge la 35.400 de persoane.
Joi, 23 aprilie 2015, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, a anunţat că, începând cu prima zi a anului viitor, Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) la carte va fi redusă de la 9% la 5%.
La Sighişoara, în prezenţa domnului Lucian Goga, prefect al judeţului Mureş, a domnului Dan Bândea, în calitate de primar interimar al municipiului Sighişoara, a directorului Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - Mureş,
Prin Legea nr. 83/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 270, din 22 aprilie 2015, a fost reintrodusă pensia de serviciu pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist.
„Fostelor cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată sau din comandamentele şi unităţile de grăniceri, prevăzute la art. 3 alin. (1), (2) şi (3) lit. e) - în ceea ce îi priveşte pe cei care au făcut disidenţă politică
Noile scheme de plată pentru fermieri, în perioada 2015-2020, sunt transpuse în legislaţia naţională prin reglementările adoptate la nivel european ca urmare a reformării Politicii Agricole Comune.
La cea de a doua conferinţă regională PNDR „Satul românesc are viitor", Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că începând cu acest an vor fi alocate 260 milioane de euro pentru pomicultură, cu scopul de a reabilita sau înfiinţa 35.000 de hectare în următorii 6 ani
Un grup de specialişti din cadrul municipalităţii târgumureşene va participa, în perioada 5 - 9 mai 2015, la o instruire organizată la Sibiu, în cadrul proiectului „Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă", finanţat prin fonduri donate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia
Joi, 16 aprilie 2015, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată chiar Băncii Naţionale a României, mai exact împlinirii a 135 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii.
Conform statisticilor oficiale, unul din patru tineri sub 24 de ani încasează ajutor de şomaj. Adică, nu munceşte! Şomajul i-a lovit cel mai mult pe tineri şi, în special, pe absolvenţii de diverse şcoli.
Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg a decis la începutul săptămânii trecute că achitarea timbrului de mediu pentru maşinile aduse din import este ilegală.
Premierul Victor Ponta a declarat că lunea viitoare va fi prezentată o analiză privind impactul reducerii TVA la 9% pentru apa de consum casnic, Executivul preconizând o reducere de TVA care să fie aplicată pentru o cantitate de 5 metri cubi de apă.
Cineva se întreba: ce-i face pe mulţi să nu se ocupe de profesia lor (dacă o au?), preferând să piardă timp (dar să câştige mulţi bani) din…afaceri, chiar din politică? Răspunsul? Simplu: rentabilitatea financiară.
O serie de spaţii comerciale disponibile închirierii sunt scoase la licitaţie de către SC ADMINISTRATOR IMOBILE ŞI PIEŢE SRL, societatea care administrează pieţele alimentare din Târgu-Mureş.
Conform informaţiilor Poliţiei Rutiere, în zilele de 10, 11 şi 12 aprilie 2015, pe drumurile din România s-au produs 40 de accidente rutiere.
… Aşa se pare, dacă luăm în calcul un anunţ al Companiei de Autostrăzi, potrivit căruia aceasta a atribuit, la finalul lunii martie, contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de 60 de kilometri cuprins între Suplacu de Barcău şi Borş, din Autostrada Transilvania.
Potrivit unor surse citate de Mediafax.ro, premierul Victor Ponta şi-a anunţat colegii din partid că susţine reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%.
În şedinţa de săptămâna trecută, Guvernul a aprobat, prin Hotărârea nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233, din 6 aprilie a.c., programul de consolidare a clădirilor încadrate în clasa întâi de risc seismic (cele cu bulină roşie).
Pensionarii mureşeni care doresc ca, după Sfintele Paşti, să plece la tratament în staţiuni balneoclimaterice au această şansă graţie biletelor suplimentare de care dispune Casa Judeţeană de Pensii Mureş.
Marţi, 7 aprilie 2015, înaintea şedinţei de Guvern, premierul Victor Ponta a anunţat scăderea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică, începând de la 1 iunie anul acesta.
Persoanele care au suferit pedepse privative de libertate din motive politice sau au fost strămutate (deportate) vor beneficia, începând cu 1 iulie 2015, de o indemnizaţie lunară de 400 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
Din bugetul alocat în perioada 2015-2020 de către Fondul European de Garantare Agricolă, 30 la sută vor fi pentru înverzire.
Una din marile probleme cu care se confruntă românii este găsirea unui loc de muncă. Şi cum problema este actuală şi sub guvernarea USD - cum a fost şi pe vremea lui Băsescu-Boc - reţelele de socializare au devenit deja (inclusiv în România) o parte componentă a vieţii umane pe tot mapamondul.
Banca Naţională a României anunţă că, la 31 martie 2015, rezervele valutare se situau la nivelul de 30.599 milioane euro (faţă de 30.482 milioane euro, la 28 februarie 2015).


























