Adio „condicuţă”, la micile magazine!

Dacă până de curând patronii de magazine de cartier sau cei din mediul rural şi-au făcut un obicei din a vinde marfă „pe condicuţă" celor care plăteau când puteau, adică atunci când primeau alocaţia copiilor sau diverse ajutoare sociale

Modernizarea Ambulatoriului, din Luduş

Ambulatoriul (Policlinica) Spitalului Orăşenesc ,,Dr. Valer Russu'', din Luduş, proiectat şi construit în anii 1961-1962, şi-a îndeplinit cu prisosinţă, prin medicii şi personalul medical, menirea sa timp de peste o jumătate de secol.

În acest an, 25.000 DE TICHETE ÎN PROGRAMUL „RABLA”

Luni, 30 martie, a intrat în vigoare Ghidul de finanţare a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2015 („Rabla"), conform căruia, în acest an, la dispoziţia românilor vor fi puse 25.000 de tichete electronice, dintre care 20.000 pentru persoanele fizice şi 5.000 pentru persoanele juridice.

Efecte ale sărăciei: Cu mâncarea-n traistă!

Conform preşedintelui Asociaţiei Bucătarilor din Turism, Ştefan Bercea - citat de Medifax -, mai mult de jumătate dintre turiştii români care merg în vacanţă în ţară au renunţat la masa de prânz, pentru a face economii, şi nu le mai comandă copiilor mâncare separat, împărţind-o pe a lor cu aceştia

În luna aprilie, PENSIILE VOR FI PLĂTITE ÎN AVANS!

Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii au decis ca pensiile şi salariile bugetarilor aferente lunii aprilie 2015 să fie plătite cu câteva zile în avans, până pe 10 aprilie, astfel încât banii să fie încasaţi înaintea Sărbătorilor de Paşti (12 aprilie).

Românii, cei mai etatişti manageri din lume!

Studiile confirmă că, cu excepţia brazilienilor, românii sunt cei mai etatişti managerii din lume. 60% dintre antreprenorii autohtoni vor ca rolul statului în economie să se întărească permanent, nu doar pe timp de criză. Alţi 31% vor numai temporar un stat mai puternic.

Despre venitul minim garantat (ajutorul social)

Începând din iunie 2014 este în vigoare textul Legii nr. 416/2001, în forma actualizată, ca urmare a modificărilor şi completărilor survenite în timp. Actul normativ reglementează venitul minim garantat, care se acordă lunar, ca formă de asistenţă socială.

Investiţiile străine directe…

Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, investiţiile străine directe au totalizat aproape 2,4 miliarde de euro, în primele 11 luni ale anului trecut.