* Maria Lătărețu a avut, totuși, un destin tragic. I-au murit 5 copii, între care și Maria, la vârsta de 5 ani. A murit după ce a fost
Cu origine veche, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este o sărbătoare liturgică, în cinstea martirilor de la Roma, Apostolii Sfântul
La sfârșitul săptămânii trecute, 50 de elevi și cadre didactice din municipiul Târgu-Mureș și din împrejurimi s-au reunit în Cetatea Medievală
* “Dumnezeule al puterii și al dreptății, privește spre poporul tău îngenunchiat înaintea evangheliei Tale. El nu vrea alta
* “Pretențiile noastre sunt sfinte, pre cât sfântă e dreptatea, noi suntem gata a le apăra cu orice preț.
În data de 24 iunie, Biserica Ortodoxă sărbătorește “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Fiul Elisabetei
Motto: Postul smerește trupul, privegherea luminează mintea, liniștea aduce plânsul, plânsul spală sufletul și-l face fără de păcate” (Sf. Ioan Scărarul).
* “ȚARA - Ridică-te și luminează în cuvânt/ sentimentele țării/ care te-a născut/ și ți-a dat viață, nu pentru tine,/ ci să i-o dai ei
* “Patria este înăuntrul nostru și o ducem cu noi peste țări și peste mări și numai când suntem departe și în singurătate ne trec
A supraviețuit celor două războaie mondiale, epidemiei de gripă spaniolă, iar acum s-a vindecat de COVID-19, călugărița franceză
Poetul, ziaristul și filozoful Mihai Eminescu a fost comemorat la Sângeorgiu de Mureș, în fața statuii care se găsește în proximitatea
Motto: “MIHAI EMINESCU ESTE CEL MAI FILOSOF ÎNTRE POEȚI ȘI CEL MAI POET ÎNTRE FILOSOFI”
Ne-am întrebat vreodată în chip serios ce este și ce rol joacă limba pe care o vorbim, cum și când a apărut limbajul omenesc
1. “Unde sunt acum Românii/ C-au ajuns străinii să conducă peste noi.// Legi de rău, puțină pace,/ Pe pământul nostru sfânt
În prima Duminică după Rusalii, credincioșii parohiei Băița, protopopiatul Reghin, au sărbătorit 40 de ani de la sfințirea bisericii.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, la Alba Iulia și la Târgu-Mureș, în perioada 9-11 iunie
Postul Sfinților Petru și Pavel este unul dintre cele mai importante de peste an și este respectat cu strictețe de mulți creștini.
“Noi n-am venit de nicăieri; ne-am plămădit, ne-am născut și am crescut din pământ ardelean. De mii de ani, milioane și milioane de români
* “Națiunea e cuprinsul unui popor de același sânge, care vorbește aceeași limbă și are aceleași datini. Poporul este trupul
În după amiaza zilei de marți, 6 iunie a.c., biserica “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Târgu-Mureș
* “Patria... Eu n-o slăvesc ca pe-o icoană vagă, / ci-n tot ce văd ea capătă-ntrupare: / În tot ce simt, fiorul ei tresare, / și-n tot ce am
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent, zilele trecute, în mijlocul preoților din protopopiatul Reghin
În perioada 9-11 iunie, zilnic de la ora 19, la Catedrala ,,Învierea Domnului din Târgu Mureș”, Arhiepiscopia Ortodoxă Română
În calendarul popular, Sărbătoarea Grâului este prezentă de ziua Sfântului Vartolomeu, unul dintre cei doisprezece ucenici
An de an, în cea de-a treia zi a Rusaliilor, la Monumentul de la Podășel, cinstim memoria celor 200 de eroi care și-au dat viața
“Dumnezeu, nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă El consimte, la nevoile și rugăciunile noastre
Sărbătoarea de care tocmai ne-am bucurat zilele trecute este una cu totul specială pentru că surprinde legătura indiscutabilă
08 iun.
Marți, 6 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul clericilor din protopopiatul Târgu-Mureș,
























