Mânați de gândul cel rău, luând-o din timp, așa cum pun la cale toate relele, încă din 4 iunie 1920, ziua semnării Tratatului de Pace de la Trianon, neprietenii României, printre ei numărându-se și mai-marii Asociației „Siculitas Egyesulet"
Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial a avut ca scop realizarea unei noi ordini europene în funcție de aspirațiile celor care l-au provocat, respectiv Germania, Italia, cu sateliții lor, Ungaria și Bulgaria.
Vremea din urmă ne-a creat tot felul de… dependențe. Ca atare, medicii și psihologii recomandă cât mai multă mișcare, demonstrându-ne cât de nociv este, de pildă, să stai pironit în fața ecranului zi și noapte.
Primul pas l-a făcut Viktor Orban, premierul ungar, în postură de cățeluș supus, atunci când, fuga-fuguța, a luat-o spre Moscova să închine Ungaria ursului siberian și stelei rubinii a Kremlinului.
În urmă cu 30 de ani am plantat lângă blocul în care locuiesc, pe strada Rodniciei, în municipiul Târgu-Mureș, un puiet de nuc, pe care l-am găsit, undeva, pe dealul Budiului.
Revenind la Transilvania noastră (pe care sovieticii înșiși o consideră în descrierile lor un fel de „rai pe pământ", și pe care noi, românii, nici cei ardeleni, darmite ceilalți, n-o prețuim nici a zecea parte)
Scrie Cronin undeva - nu mai știu unde - că „revoluțiile sunt ca furtunile: scufundă valorile și ridică gunoaiele". Nu știu (sau poate știu) de ce mi-am amintit această sintagmă tocmai acum - încă nu e revoluție la noi
În popor se spune că banul este ochiul diavolului și că nu aduce fericire, numai necaz și tristețe. Adevăr grăiește această vorbă înțeleaptă, fiindcă toți cei stăpâniți de patima iubiri de arginți n-au liniște
Cu vreo doi ani în urmă, în editorialele publicate în „Cuvântul liber", cu degetul arătător spre clasa politică, aşa cum făceam şi în cei opt ani în Parlament, afirmam: „Cei care aţi furat şi furaţi veţi da socoteală!
Sinceri să fim, mulţi am crezut că Europa şi-a schimbat radical înfăţişarea după cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru că aşa a fost să fie.
Cu ani în urmă, aflată la Paris şi umblând după opera lui Soljeniţîn, în vogă la vremea aceea, mi-a fost recomandată de un librar de la „Fnaq", şi o altă „poveste" a Gulagului: „Gri este culoarea speranţei" de Irina Ratuşinskaia.
V-am făgăduit, din prima zi a noii domnii și a luptei mele naționale, să vă duc la biruință! Să șterg pata de dezonoare din Cartea Neamului și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri!
Trăim vremuri ciudate, fiind martorii unor experiențe juridice dirijate de mai-marii lumii, care nu contenesc să ne considere niște cobai.
În cartea „Cultură, confesiune și rasă în Transilvania, Câmpia Tisei și Panonia" (Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2014), din păcate insuficient cunoscută, clujeanul Octavian Căpățână a adunat informații și cercetări românești, ungare și germane de o deosebită importanță pentru cunoașterea unui trecut și a unui prezent într-un spațiu multietnic plin de frământări și drame
Nu doar sondajele plasează Parlamentul în coada încrederii populare între instituțiile democrației! Căci opinii nefavorabile s-au exprimat și la „vârful" acestei instituții.
O știre de presă, seacă, mi-a ars inima zilele trecute. Conform publicației britanice „The Guardian", „Biblioteca uneia dintre cele mai mari universități din Rusia a ars într-un incediu, fiind distruse peste un milion de documente istorice.
Pe o hartă a Transilvaniei furate, dovezile jafului sistematic, din 1990 încoace, prin retrocedările ilegale ale unor sute de mii de hectare de pădure, ale imobilelor, terenurilor agricole și pășunilor, pierdute de Statul Român, prin falsuri strigătoare la cer și prin complicitatea și lăcomia unor funcționari publici, sunt tot mai evidente, într-o continuă, îngrijorătoare și alarmantă situație.
Miercuri, 28 ianuarie, mi-a fost dat să asist la un spectacol de prost gust petrecut în parcarea din dreptul Hotelului Grand, din Târgu-Mureș, în fața unui chioșc, unde se vând crenvurști gustoși.
Ea (ASTRA) s-a născut - spunea Nicolae Iorga - din curentul neîntrerupt spre lumina care a însuflețit măcar pe românii din Ardeal și din ținuturile ungurești, din iubirea adevărată către popor, căruia îi trebuiau școli tot mai bune și mai românești, pentru a putea sta alături cu alți locuitori ai acestui pământ.
Cu toate că marile puteri ale lumii au stabilit prin Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, că Transilvania, ca și celelalte provincii cunoscute, aparține de drept și de fapt României, fără niciun echivoc, apartenența ei a fost pusă din nou sub semnul întrebării, atât în preajma, cât și în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Ca un fel de nevinovată trăsnaie exemplificatoare, comparativă, mi-a venit, dintr-o dată, să așez în capul rândurilor care urmează două personaje din filmele de animație ale lui Walt Disney: motanul Tom și șoricelul Jerry.
Milostenia creștină înseamnă pomană, binefacere față de aproapele nostru, pornind de la principiul biblic „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Matei 22,39).
Prin această ceață a unor vremuri tot mai vitrege, sub învolburările de 25 de ani ale unor timpuri postdecembriste, aflat la răscrucea de vânturi de la Porțile Răsăritului, românul constată, cu regret, că aici, așa cum spune poetul, când primele ninsori se vor cerne „va fi mai greu de cei plecați".
În zbuciumata lor istorie multimilenară, românilor li s-a făcut de două ori dreptate. Prima dată, la 1859, când marile puteri ale Europei au consimţit unirea Moldovei cu Ţara Românească, în ciuda puternicelor opoziţii ale otomanilor şi habsburgilor, de la realizarea căreia vom sărbători zilele acestea 156 de ani, iar a doua oară, la 1 Decembrie 1918,
De când se știe el pe lume, românul a fost inventiv. „Nevoia te învață" - spune o vorbă din bătrâni -, iar la capitolul „nevoi", mereu am stat „drumeți în calea lupilor".
Ce l-au mai măcănit și chirăit în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, vrându-l nu pe neamț, ci pe necoptul Ponta, în jilțul șefului de stat de la Cotroceni!
Se spune că au românii un păcat greu, numit invidie, capabil să provoace numai suferinţe. Uneori, de-a lungul istoriei, a încurajat trădări urmate de crime.
Savantul a cărui operă îmbrăţişează întreaga dezvoltare a omenirii, a cărui gândire - complexă şi fecundă - se desfăşoară în mii şi mii de titluri, pornind de la măruntul fapt al zilei, prins în articolul de ziar şi ajungând până la sinteze uluitoare, de-a dreptul îndrăzneţe, în care surprinde şi disecă tot ce e uman şi universal, istoricul atât de prolific, fără pereche între cărturarii lumii, aparţine neamului românesc şi poartă numele de Nicolae Iorga".
Nu ştim câţi duşmani are Franţa şi cât de tare se simte ea ameninţată, dar cu prilejul evenimentelor de săptămâna trecută, şi îndeosebi după cel de al doilea atentat, l-am văzut pe preşedintele Francois Hollande foarte speriat, spunând cuvinte care m-au uimit de-a dreptul.