Despre pictorul Auguste Renoir se povestește că, deși avea dureri cumplite din cauza artritei, care uneori îl țintuia la pat, totuși continua să picteze. Prietenul său mai tânăr, Henri Matisse, care îl vizita aproape în fiecare zi, îl întrebă la un moment dat:
- Auguste, de ce continui să pictezi când durerea te macină fără cruțare?
Un bătrân pios se ruga de cinci ori pe zi, în timp ce partenerul său de afaceri nu punea niciodată piciorul în Biserică. Acum, când a împlinit 80 de ani, el s-a rugat astfel:
-O, Doamne! Încă din tinerețe nu a trecut nici măcar o singură zi fără să vin la Biserică și să-mi rostesc rugăciunile de cinci ori, conform rânduielii. Nu am făcut nicio mișcare, nu am luat nici o decizie, importantă sau nu, înainte de a invoca mai întâi Numele Tău. Iar acum, la bătrânețe, mi-am dublat eforturile și am ajuns să mă rog ție fără încetare, zi și noapte. Și iată-mă în fața Ta, mai sărac decât un șoarece din biserică. În schimb, privește-l pe partenerul meu de afaceri: nu se sfiește să bea și să joace, și cu toată vârsta lui înaintată, se însoțește de femei cu un caracter îndoielnic; și totuși, este putred de bogat. Mă întreb dacă s-a rugat măcar o singură dată în viața lui.
Un tânăr monah de la Sfântul Munte a venit odată la Părintele Porfirie să-l învețe tehnica rugăciunii:
- Părinte, spuneți-mi ceva despre rugăciune, cum trebuie făcută corect, în ce fel? Unii ne sfătuiesc să ne ținem respirația, alții, să ședem pe un scaun, înclinând puțin capul și adunându-ne mintea. Vreau să-mi spuneți și sfinția voastră cum să procedez, căci sfinția voastră aveți experiența rugăciunii.
Povestea zice că un surd se duse și el o dată la biserică și, după ce se așeză la o parte liniștit, ca tot creștinul, uitându-se încoace și încolo, deodată dă cu ochii de un biet om care stătea cu buzele țuguiate, căci era buzat de felul lui.
Surdul, neștiindu-i meteahna, când îl văzu așa, crezu că fluieră. De aceea, nu-l răbdă inima și strigă la el destul de tare, încât fu auzit de toți:
-Nu ți-i teamă de păcat, măi creștine, să fluieri în biserică?
Sărbătoare creștină importantă în Postul Crăciunului, praznicul Sfântului Spiridon cade întotdeauna pe 12 decembrie. Sinaxarul ne spune că Sfântul Spiridon a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare și a fiului acestuia, Constantie. Deși n-a dus viață călugărească și n-a cunoscut multă carte, a fost un mare iscusit și păstor de suflete, simplu la purtări și smerit cu inima. În copilărie a fost păcurar. Când i-a venit vremea, s-a căsătorit. La scurt timp însă i-a murit soția, iar blândul Spiridon și-a pus viața în slujba Tatălui Ceresc, făcând fapte bune și cheltuindu-și avutul spre binele săracilor. Fiind bine plăcut lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, iar faptele minunate ale Sfântului Spiridon, au fost numeroase.
Pentru astăzi, vă propun ca exercițiu de meditație o poveste populară despre „licurici" culeasă din Bucovina, de Tudor Pamfilie, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea:
„Se zice că, scoborându-se odată bunul Dumnezeu din cer, jos pe pământ, a luat cu sine și vreo câțiva îngeri, ca să le arate și lor lumea în care trăiesc oamenii pământeni.
Îngerii, umblând încolo și-ncoace prin lumea largă, cât timp vor fi umblat, le plăcură tare mult de lumea oamenilor pământeni, și mai cu seamă unuia, așa încât la despărțire începu a plânge cu hohot, de-i curgeau lacrimile vale.
Ar trebui ca, mai ales în perioada posturilor, să ne facem timp și să deschidem cărțile de învățătură creștină. Într-una din aceste cărți am găsit scris următorul lucru: îngerii lui Dumnezeu, îngerii păzitori ai oamenilor, s-au dus înaintea lui Dumnezeu cu o plângere și au spus așa:
- Doamne, iată vremurile pe care le trăim noi. Iată cum trăiesc oamenii pe pământul acesta. Nu-și mai fac timp și vreme ca să-ți slujească și să ți se-nchine și să-ți aducă laudă și mulțumire ție. Ce este de făcut, Doamne?
Dacă stai prea mult pe lângă bârfitori poți da în diabet spiritual, servindu-te mereu de ceea ce știu ei să ofere: prăjituri, care nu-s altceva decât secretele altora, lucruri adevărate sau neadevărate despre cineva, spuse ca să-l calomnieze.
Se spune că o femeie păcătoasă și-a pus îndreptare la o mărturisire și a început să ducă o viață curată: post, rugăciune, milostenie, că era văduvă acum. Toată lumea se minuna în sat, cum femeia aceea și-a schimbat viața. Înainte o știau toți. Îi murise soțul, iar copiii îi avea pe toți căsătoriți. Mai avea un păcat, săraca, pe care nu-l putea lăsa. Toate celelalte le lăsase. Făcea și milostenie multă și post ținea, dar nu tăcea din gură. Să spună ceva de cumătra, de cumnata, de cutare.
Știați că și unii dintre turci, care sunt păgâni și nu cred în Dumnezeu și sfinții Lui, au icoana Sfântului Ierarh Nicolae, și i se închină lui? „Să vă povestesc, zicea Ilarion Argatu (Dumnezeu să-l ierte și să îl așeze între sfinții săi), cum s-a întâmplat această minune:
Când a căzut cetatea Constantinopolului, de au intrat turcii călare în bisericile ortodocșilor, în piață se afla un negustor de icoane. Vine la el un soldat turc și-l întreabă:
- Ce vinzi acolo?
- Icoane, răspunde negustorul. Atunci turcul ia pe rând câte o icoană și-l întreabă pe negustor ce reprezintă fiecare:
- Acesta cine-i?
- Acesta este Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Turcul aruncă icoană și spune:
- Allah e Dumnezeu, nu Acesta! Pe Acesta nu-l cunosc. Apoi ia icoana Maicii Domnului și-l întreabă:
- Aceasta cine-i?
- Este Maica lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. O aruncă turcul, spunând că n-o cunoaște. Apoi ia altă icoană și-l întreabă pe negustor:
- Dar acesta cine-i ?
- Acesta este Sfântul Nicolae.
Povestea „Celor trei dorințe" (Charles Perrault), pe care am citit-o foarte demult, este o poveste pentru copiii care nu mai sunt copii și pentru adulții care mai sunt copii. Este pe jumătate amuzantă, pe jumătate tragică și ne învață să nu ne pripim în viață, să încercăm să facem alegeri bune atunci când trebuie. Lectură plăcută!
„Trăia odată un cinstit tăietor de lemne, care era căsătorit cu o femeie frumoasă și inteligentă. Dar, din nefericire, erau săraci și își invidiau vecinii pentru bogăția lor.
- Vai, ce fericiți am fi fost dacă am fi avut măcar jumătate din ce au ei, suspină femeia.
- Ce bine ar fi dacă ar exista duhuri bune, care îndeplinesc toate dorințele! exclamă soțul.
În mijlocul deșertului, un om cânta dumnezeiește la vioară. Un leu se apropie, îi dă târcoale cântărețului și se așează la câțiva pași de el, dând din cap la auzul muzicii.
Mai vin doi lei și se așează și ei la fel, lângă cântăreț, mișcându-se pe ritmurile muzicii.
Mai trece un timp și apare și un al patrulea leu, care, din senin, îl mănâncă pe cântărețul nostru.
Marea majoritate a oamenilor, împovărată de credite, uită de ce trăiește, uită cum arată o zi de toamnă, uită să stea pe o bancă, pe un munte, o zi întreagă și să nu facă nimic altceva decât să se gândească. La ce? La orice în afară de contracte, de facturi, de credite, de amânare, de impozite, de taxe, de nevasta prietenului, de cum să-ți bagi părinții și socrii mai repede în groapă ca să moștenești cât mai mult, pentru ca mai apoi să le iei cu succes locurile, și multe altele. Am citit despre un cetățean care mulțumea unei bănci pentru vila de lux și mașina frumoasă, cumpărate pe datorie. Totul pe datorie.
Într-o zi, căutând mâncare pe stradă, o vrăbiuță a fost lovită de o mașină. Nu se mai putea mișca. Privea speriată împrejur, parcă cerând ajutorul partenerului de viață.
Un băiețel ducea o lumânare, o lumânare aprinsă, mergând fără îndoială către biserica din marginea orașului, să lase acolo lumânarea pe timpul nopții. Pe drum băiețelul s-a întâlnit cu un bărbat care l-a întrebat:
-Știi să-mi spui de unde vine lumina? Ai aprins chiar tu lumânarea, deci trebuie să fi văzut de unde vine lumina? Din ce sursă?
Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător și fără scop.
A fost odată un cizmar nevoiaș, care era mereu vesel. Părea așa de fericit, încât de dimineață până seara cânta de bucurie. Mereu se adunau mulți copii la fereastra casei sale și-l ascultau cu atenție. Uneori se adunau și păsărelele ca să-l asculte. Lângă el locuia un om bogat. Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu își număra galbenii. Abia spre dimineață se ducea la culcare. Ziua, însă, nu putea să doarmă pentru că-l auzea pe cizmar cântând.
Zice Osho în „Îndreptar spiritual"
Înțeleptule, te rog să ne spui ceva despre educația sexuală englezească din școli.
- Nu e mare lucru de spus despre ea!
Doi tineri s-au dus la un preot să îi căsătorească, iar acesta îi întreabă:
- De ce vreți să vă căsătoriți?
Cei doi aduc dovezile iubirii lor: că se potrivesc ca o mănușă, că nu s-au certat niciodată…
Preotul, un om înțelept, le spune:
- Eu nu pot să vă căsătoresc!
Un om de afaceri aflat în vacanță se plimba într-o zi de iarnă prin cimitir. Zăpada acoperea cele mai multe pietre funerare, încât inscripțiile lor nu se puteau citi. Deodată, se opri. Pe o piatră aflată sub un brad, citi un nume, iar acest nume era chiar al lui! Nu știa cine era cel al cărui cadavru se odihnea acolo. Dar faptul că a citit acolo numele său, l-a mișcat profund. „Cum ar sta lucrurile cu mine, dacă acesta ar fi locul meu de mormânt?", se întrebă el.
Se zice că un om bogat, cu mare credință, se închina Bunului Dumnezeu și îi mulțumea în fiecare zi pentru toate darurile primite, pentru bunăstarea sa, pentru sănătatea și pentru înțelegerea din casă. „Doamne, Iisuse Hristoase, zicea omul nostru, Fiul lui Dumnezeu, învață-mă, Doamne, cum să-mi arăt recunoștința față de bunătatea Ta".
Bunul Dumnezeu i-a ascultat rugămintea și, într-o noapte, în vis, i s-a arătat Îngerul Domnului: „Ridică biserică, i-a spus, un lăcaș de închinăciune și de mulțumire, cum au făcut-o strămoșii tăi cei binecuvântați de Împăratul Ceresc"
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătorită la 21 noiembrie de întreaga creștinătate, amintește momentul în care Duhul Sfânt a început să lucreze ca s-o pregătească pe Fecioara Maria, cea care avea să-L nască pe Iisus. Acestui eveniment, monahia cu suflet de poezie Teodosia-Zorica Lațcu i-a dedicat și următoarele versuri:
Este o mică istorioară care ne vorbește despre o bătrână care citea din Scriptură pe un scăunel la poartă i care a fost întreruptă de un trecător necredincios:
- Ce citești?, a întrebat-o el.
- Citesc Cuvântul lui Dumnezeu - fu răspunsul acesteia.
- Dar cine ți-a spus că e Cuvântul lui Dumnezeu?
- El Însuși.
- Cum El Însuși? Cum poți să-mi dovedești aceasta?
Atunci când regele Umberto al Italiei a moștenit tronul, cetatea Napoli înclina spre insurecția împotriva monarhiei. Politicienii cereau măsuri violente pentru a forța oamenii să se supună, dar regele nu a permis acest lucru. Apoi, în oraș a izbucnit brusc holera, în 1884, și groaznica boală bântuia cu furie. Tânărul rege, ignorând avertismentele consilierilor săi, a părăsit palatul și a mers de unul singur prin spitalele aglomerate din Napoli.
Într-o bună zi, un călător trecu pe la un înțelept faimos. Știa de acest înțelept de multă vreme, dar nu fusese niciodată la el acasă. Imediat cum ajunse la poarta acestuia, văzu că nimeni nu-l întâmpină. Pătrunse în micuța casă a înțeleptului și fu uimit să vadă că acesta nu avea altceva decât o odaie plină de cărți. Până și masa era făcută din câteva cărți mai groase, puse una peste alta. Locul de dormit era o simplă rogojină, pusă într-un colț mai îndepărtat. Omului nostru nu-i venea să creadă. Nu era posibil ca unul dintre cei mai mari învățați ai lumii să trăiască în asemenea condiții. Cu siguranță, era o farsă.
Vă îndemn, dragi cititori ai mei (dacă mai este vreunul), ca în aceste zile, când nu ne mai auzim unii pe alții din cauza sonorului dat la maximum al sporovăielii politice, să mai citiți și poezie.
Un om a căzut odată într-o fântână, de unde nu reuşea să iasă. Fântâna era lângă o staţie de autobuz, aşa că omul credea că se va găsi repede cineva care să-l scoată din adânc. Să vedem însă ce s-a întâmplat.
Dumnezeul nostru este Dumnezeul Minunilor, iar minunile sunt semnul văzut al puterii și iubirii Sale pentru noi. Dumnezeu nu ne cere nouă minuni. Acelea le face El, spune Părintele Arsenie Boca!
Se spune că un prosper om de afaceri, dar și temător de Dumnezeu, se ruga împreună cu fiul său într-o seară înainte de culcare. Tatăl îi spunea fiului său astfel:
- Să ne rugăm pentru acel sărac care trăiește pe drumuri, pentru ca Bunul Dumnezeu să îi vină în ajutor.
În timpul vieții, Sfântul Arhanghel Mihail se roagă pentru noi, ne ocrotește de cel viclean. După moarte, se spune că tot el poartă sufletele pe lumea cealaltă spre cer, păzindu-le de ucigă-l-crucea, care le pândește să le ia la sine. Să vă spun o poveste despre Sfântul Arhanghel Mihail. Se zice că Sfântul a botezat copilul unui om sărac, căci omul spunea: „Pe Sfântul Arhanghel îl vreau nănaș, căci el e drept: ia la rând sufletele, pe sărac ca și pe bogat, pe cioban ca și pe împărat". Sfântul i-a botezat copilul, apoi, văzând cât e de sărac, i-a spus într-o zi:
- Fiindcă ești sărac din cale-afară, am să-ți dau un dar - să te faci doctor și să te pricopsești.
„La început Dumnezeu a creat cerul și pământul Și pământul era gol." (Gen 1,1). Acestea sunt primele cuvinte cu care începe Sfânta Scriptură. În Biblie, expresia „cer și pământ" înseamnă tot ce există, creația în întregime. Dar dintre tot ce există, dintre toate ființele pe care le-a creat Dumnezeu, două categorii merită o atenție deosebită: îngerii, care sunt făpturile cele mai nobile ale cerului, ale lumii nevăzute, și oamenii, care sunt făpturile cele mai nobile ale pământului, ale lumii văzute.
Sărbătoarea de astăzi, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, este destinată să ne amintească o realitate pe care deseori în viață o neglijăm: Dumnezeu se îngrijește de noi oamenii, este în contact cu noi și realizează acest lucru prin creaturi intermediare, pe care Biblia le numește îngeri.
Pisoiul unei familii a fost lovit de o mașină, în încercarea de a trece strada, și a murit. Cum țineau tare mult la animal, au fost foarte triști, dar au ascuns trupul mort al acestuia de băiețelul lor de doar câțiva anișori.
Într-un mic sat polonez, era o singură vacă și într-o zi a încetat să mai dea lapte. Panicați, oamenii au întrebat peste tot și au aflat că ar putea cumpăra o vacă din Moscova, cu două mii de ruble, sau una din Minsk, cu o mie de ruble. Normal, au ales varianta mai ieftină - o vacă din Minsk. Era o vacă superbă, dădea mult lapte gras și toată lumea o îndrăgea.