14 mart.
Înmulţindu-se numărul lupilor din regiune, autorităţile unui stat din America au oferit suma de cinci mii de dolari pentru fiecare lup împuşcat.
14 mart.
Fenomenul religios şi religia în ansamblul său nu sunt determinate numai de anumite condiţii sociale şi materiale, cum s-ar putea crede şi chiar s-a interpretat de către filosofia materialisă marxistă.
14 mart.
„Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns". Şi este chiar mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit.
13 mart.
Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o predică a sa, ne povesteşte despre un răufăcător care, obosit de relele făcute, se odihnea sub umbra unui zid.
13 mart.
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent astăzi, 12 martie, în judeţul Mureş, respectiv în Protopopiatul Luduş.
13 mart.
Aşa cum demonstrează realitatea socială prezentă, pe lângă alte disfuncţii de ordin social, moral şi politic, prin flagelul ce a cuprins şi copleşit naţiunea română - corupţia, nodul gordian este transferat în plan spiritual şi educaţional
12 mart.
Era odată un stol de prepeliţe care trăia lângă o mlaştină. Ele trebuiau să zboare în fiecare zi peste câmpurile din apropiere, pentru a-şi găsi hrană.
12 mart.
Într-o duminică friguroasă, scriitorul italian Alessandro Manzoni, pregătindu-se să meargă la biserică, familia voia să-l împiedice.
11 mart.
Un băiat iubea o fată, aşa de mult o iubea că a vrut să-i dăruiască fetei un cadou deosebit, romantic: a făcut un buchet dintr-o mie de fâşii de hârtie şi i l-a dăruit cu multă iubire.
10 mart.
Mi-a povestit cineva despre un preot care făcea vizite credincioșilor. Când a sunat la poarta unei case anume, a răspuns la ușă o fetiță. Preotul a cerut s-o vadă pe mama ei, dar fetița l-a întrebat: - Sunteți bolnav?
07 mart.
Rugăciunea unei mame e o rugăciune continuă, ca şi iubirea pentru cei pe care i-a adus pe lume. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că exemplul părinţilor e totul în creşterea copiilor.
06 mart.
Un principe finlandez, pe nume Vasa, a fost acuzat de înaltă trădare și condamnat la închisoare pe viață. Soția sa, Ecaterina, l-a rugat pe regele suedez Heinrich să i se permită să împartă cu soțul ei perioada de detenție.
05 mart.
-Ai terminat cu împachetatul? a întrebat prietenul lui.
-Aproape, i-a răspuns tânărul. Singurele lucruri pe care le mai am de împachetat sunt un ghid, o lanternă, o oglindă, un microscop, un cuţit, un ciocan, un volum de poezii, câteva biografii, un teanc de scrisori vechi, o carte de cântări şi un set de cărţi pe care tocmai le citesc.
-Unde ai de gând să le pui pe toate? a întrebat prietenul lui mirat.
04 mart.
Știu că recunoștința este vârful existenței, însă eu fac parte din cei puțini care se folosesc de ea, ca să vă spun ce scrie într-o povestire: se povestește că în cer erau odată doi îngeri. Unul dintre îngeri se odihnea mereu, era grăsuț, era roșu la față, și foarte rar părăsea locul care îi era stabilit. Celălalt înger însă călătorea constant între Dumnezeu și oameni. Era atât de slab și de pipernicit, încât abia mai putea face față muncii pe care o desfășura. Îngerul care stătea tot timpul, grăsuțul, l-a întrebat într-o zi pe celălalt:
- De ce zbori tot timpul între oameni și Dumnezeu, și nu stai deloc să te odihnești?
- Eu, îi răspunse îngerul slăbuț, duc mesaje de la oameni la Dumnezeu. Întotdeauna, acele mesaje care încep cu: „Doamne Dumnezeule, te rog ajută-mă …" Dar tu, de ce te odihnești atât de mult?
03 mart.
- Un om a intrat într-un restaurant și a cerut o porție de mâncare. Când i-a fost adusă mâncarea a întrebat:
- Cum se face că porția mea de friptură este pe jumătate față de cea de ieri? Chelnerița l-a întrebat:
- La care masă ați șezut ieri?
- Acolo, la fereastră, a răspuns omul. Atunci chelnerița a adăugat:
28 feb.
Într-una din narațiunile lui Vasile Voiculescu, intitulată „Ciorbă de bolovan", este prezentată imaginea unui sat uitat de lume și parcă și de Dumnezeu, unde copiii mâncau humă și coajă de copac măcinată.
Povestea începe cam așa: În satul acesta trăia un cerșetor, fără casă, fără masă. Vara lucra pe la oameni și își procura mâncare, dar când se apropia iarna, nimeni nu mai avea nevoie de el. Și, bietul de el, încerca să supraviețuiască cum și pe unde putea, până venea iar căldura.
Era un început de iarnă friguros. Din hornurile caselor oamenilor ieșea fum, iar din bucătării ieșea miros de fripturi și plăcinte calde, pentru că bogații care veneau de la Biserică erau așteptați de servitori cu mâncărurile cele mai alese. Atunci, cerșetorul a mers la ieșirea din Biserică, a luat un ceaun, a făcut un foc, a pus apă în ceaun și în apă a pus un pietroi. Apa fierbea, și cerșetorul amesteca. Când sătenii, tocmai ieșiți de la Biserică, curioși, l-au întrebat ce face, le răspundea:
- Am găsit o piatră fermecată și fac din ea o supă miraculoasă. Mai trebuie să fiarbă o oră și supa e gata.
27 feb.
Una din marile datorii duhovnicesti, atât pentru monahi, cât și pentru creștini, este spovedania păcatelor. Trebuie să știm mai întâi că toți greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat.
26 feb.
Într-una din zile, două fete se jucau în curtea casei. O vecină, foarte ocupată cu treburile casei, a venit și le-a rugat să meargă să-i facă niște cumpărături, dându-le o listă cu cele necesare. Fetițele au spus mamei și au plecat la magazin. Când s-au întors, au dat vecinei restul și plasa cu cumpărturile, din care lipseau țigările. Vecina mirată le-a zis:
-Cum de nu ați cumpărat și țigări? Ați uitat?
25 feb.
Cel mai trist lucru în viață nu este că ne pierdem libertatea, ci că ne-o dăm noi de bunăvoie. Nu faptul că ni se pun lanțuri este lucrul cel mai greu, ci acela că suntem legați cu lanțurile pe care noi înșine le-am fabricat. De fiecare dată le fabricăm pentru alții, uitând că într-o zi am putea să fim și noi legați. O asemenea înlănțuire poate avea, de cele mai multe ori, din păcate, urmări veșnice.
Între legendele orientale, există o relatare foarte veche, în care ni se povestește despre un fierar care se ocupa cu facerea lanțurilor. Era atât de iscusit, încât reușea să desfacă orice fel de lanț și la rândul lui făcea lanțuri pe care nu le desfăcea nimeni, nici chiar el.
24 feb.
Cu această întrebare și-a început predica un preot, în prima duminică a Postului Sfintelor Paști. Apoi a continuat: poate vă imaginați că, dacă aș fi diavol, v-aș ispiti să mâncați carne în post, sau măcar miercurea și vinerea, să înjurați, să furați, să urâți aproapele, sau să comiteți păcate, care, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, nici nu trebuie să se pomenească între creștini. Nici prin gând nu mi-ar trece să vă îndemn la toate acestea, a zis părintele! Dacă aș fi diavol, aș înființa un post de televiziune pervers și v-aș obliga să vă uitați cu toții, toată ziua la el. Aș fi sigur că într-un timp, mai mult sau mai puțin scurt, veți acumula un sac plin cu toate păcatele, sau v-aș face să uitați complet de a vă mai gândi la mântuirea voastră veșnică. Asta aș face-o, dacă aș fi diavol!
21 feb.
Se spune că unii țărani dintr-o țară altfel decât România, Austria, atunci când cumpără semințe de soi bun și bine tratate pentru ogoarele lor, cumpără și pentru vecinii lor cu care se mărginesc, ca nu cumva sămânța lor bună să se polenizeze cu o sămânță de soi inferior și astfel să-și pericliteze recolta.
20 feb.
Am citit în Pateric o istorisire din viața unui Sfânt, pe nume Ioan. Odată, când Fericitul stătea la rugăciune, i s-au deschis ochii duhovnicești și i-a văzut pe draci, care locuiau în niște fetițe chinuite de ei cu răutate. Demonii nici nu cutezau să se apropie de omul lui Dumnezeu, nici nu voiau să plece departe de el. Văzându-i cuprinși de frică, Ioan i-a întrebat de ce se tem mai mult. Au răspuns dracii:
- De trei lucruri: de cel pe care voi, creștinii, îl purtați la gât; de cel cu care vă spălați în Biserică, și de cel pe care îl mâncați în adunare.
Omul lui Dumnezeu a întrebat din nou:
- Dar din acestea trei de care vă temeți cel mai mult?
19 feb.
Mulți s-au făcut tari: „Eu fac, eu dreg, eu nu-știu-ce!" Ascultați-mă, aceștia nu contează! Contează doar acela care s-a smerit cu adevărat. Acesta e cel tare, nu oricine zice că e tare.
Bunăoară, se povestește că s-a dus unul la un părinte ca să-i scoată dracul din el. Și părintele acela a zis:
- Eu nu pot! Sunt un om slab! Dar du-te la părintele cutare!
18 feb.
Dintotdeauna au fost și vor fi oameni mai triști ca noi, e inevitabil, iar când îi vezi pe stradă îți lasă parcă un gust amar, te simți neputincios și inutil. În căutare de poezii, am găsit pe un site minunat o librărie online de învățături creștin-ortodoxe, o oază de lumină duhovnicească, și aici l-am întâlnit pe R. Iftinoiu, pe care îl socotesc, prin ceea ce scrie, un adevărat meșter al cuvântului creștin. Poezia lui e atât de plăcută, încât am decis că trebuie să o împart cu dumneavoastră; o să vă dați seama de ce fac lucrul acesta încă de la prima lectură.
Dacă-ți vine-așa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Și-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândește-te, creștine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.
17 feb.
Există o relatare despre un concurs cu doi cai de tracțiune din Canada. Unul a avut puterea să tragă 3800 kg, iar celălalt 4200 kg. Apoi au fost puși să tragă împreună o încărcătură foarte mare. Reacția celor de față a fost mare, pentru că ei se așteptau să tragă cei doi cai undeva pe la 8000 kg, dar ei au tras… peste 13000 kg.
14 feb.
Toți oamenii speră. Și speră câtă vreme trăiesc. Când sfârșește viața, dispar și speranțele. Iar aceasta se petrece fiindcă „toate speranțele omenești se construiesc la nivelul creatului și nu au puterea de-a transcende hotarele morții. Nădejdea creștină se bizuie însă pe darul necreat al lui Dumnezeu, care se dă în Hristos. De aceea, depășește hotarele morții și pătrunde în viața cea adevărată".
13 feb.
Cineva l-a întrebat pe Mulla Nasroddin (învăţat şi filosof, cunoscut pentru povestirile sale amuzante):
- De ce eşti atât de trist?
Mulla a răspuns:
- Soţia mea a insistat să nu mai joc cărţi şi alte jocuri de noroc, să nu mai fumez şi să nu mai beau, iar eu am renunţat la toate aceste lucruri.
Omul a spus:
- Soţia ta trebuie să fie foarte fericită acum.
12 feb.
Ludovic al IX-lea, Rege al Franţei din 1226 până la moartea sa în 1270, a fost cunoscut în general ca Sfântul Ludovic, iar Biserica catolică îl laudă şi îl preamăreşte, pentru sfinţenia sa şi pentru toate lucrurile minunate pe care le-a realizat.
Într-o discuţie a Sfântului cu ducele de Champagne, pe marginea cumplitei boli a leprei trupeşti şi a păcatului, regele l-a întrebat pe duce dacă ar fi să aleagă între lepră şi păcat, ce ar alege?
11 feb.
Trăia în anii din urmă la Milano un bătrân pictor copist, care de peste 40 de ani trăise în Galeria de artă a Academiei Italiene şi nu făcea altceva decât să copieze chipul lui Hristos din renumita pictură „Cina cea de Taină", a lui Leonardo da Vinci (1452-1519).
10 feb.
Această întâmplare s-a petrecut într-o cârciumă dintr-un orășel din America, cu mulți ani în urmă. Un grup de tineri stătea la tejgheaua cârciumarului, când un nenorocit, zdrențuros, vagabond, împinse ușa și privi la ei rugător. Imediat tinerii au comandat pentru el o țuică și apoi i-au cerut în mod poruncitor să le țină un discurs. După ce dădu pe gât țuica, vagabondul privi un moment la ei și apoi, cu vorbire frumoasă, care arăta de pe ce treaptă socială înaltă căzuse, începu discursul:
„Stimați domni, în seara aceasta privesc la voi și la mine, și îmi pare rău că în voi văd tabloul bărbăției mele pierdute. Această față buhăită a fost cândva tot atât de fragedă și fină ca a voastră. Acest corp, ce acum se clatină, pășea odată tot așa de mândru; eram un bărbat între bărbați. Și eu am avut o dată o casă, prieteni și situație. Am avut o soție de o rară frumusețe și eu am murdărit perla nestemată a onoarei și respectului ei în degradări până am văzut-o pierind. Am avut copii așa de dulci și de drăgălași ca și florile primăverii. I-am văzut ofilindu-se și murind din pricina umblării nenorocite a tatălui lor bețiv.