„Mă auzi Tu, Doamne? Nu Ţi-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ţie. Ştii că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exişti, iar eu eram aşa de prost, încât am crezut. N-am avut niciodată conştiinţa frumuseţii creaţiei Tale.
„NU JUDECAŢI, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
Noi, adulţii, suntem, pe zi ce trece, tot mai complicaţi. Copiii, însă, au un stil de a spune şi de a face lucrurile atât de simplu … E uimitor! „Doamne, în seara asta, te rog ceva special…Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar plăcea să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea.
„Bunule învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Ştii poruncile: SĂ NU SĂVÂRŞEŞTI ADULTER, SĂ NU UCIZI, SĂ NU FURI, SĂ NU MĂRTURISEŞTI STRÂMB, CINSTEŞTE PE TATĂL TĂU ŞI PE MAMA TA.
Un copil aflat în vacanţă la ţară, la bunici, a fost prins într-o noapte de o rupere de nori, adică din cer curgea o cantitate atât de mare de apă încât toate cursurile de apă deveneau adevărate torente care măturau totul în cale. Copilul de care vă spun, a fost trezit de bunica lui care nu ştia ce să facă.
„Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept ca să fii martor mincinos! Să nu te iei după cei mulţi ca să faci rău ; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi ca să te abaţi de la dreptate!
Un prieten, şi el tot bunic, mi-a povestit o istorie amuzantă care merită să fie povestită mai departe. - Am o nepoţică, mi-a spus el... Fetiţa este la vârsta în care copiii îşi înnebunesc bunicii (ca de altfel şi părinţii) cu întrebări. Şi, efectiv, poţi să ajungi să cazi pe gânduri când apar tot felul de întrebări interesante. Nu demult, povestea prietenul, micuţa a fost foarte preocupată să-şi ajute bunica în gospodărie.
„Timpul nu mai are răbdare cu noi", este o expresie pe care o auzim astăzi tot mai des. O rosteşte omul care, în goana lui, ajunge să vadă în mod deformat lucrurile. În virtutea lipsei de interes faţă de orice activitate, omul zilelor noastre nu mai conştientizează cursul liniştit al timpului, acelaşi de la bun început.
„Domnul Dumnezeu, după moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit cu Iosua, fiul lui Navi, şi a zis: «Nimeni nu se va putea împotrivi ţie, în toate zilele vieţii tale. Precum am fost cu Moise, aşa voi fi cu tine; nu Mă voi depărta de tine şi nu te voi părăsi.
Un câine stătea cu botul pe labele din faţă şi privea la celelalte lighioane din grajd. După un timp, puţin dezgustat, puţin obosit, grăi: - Măi, calule, uită-te şi tu la tine o clipă, ce faţă lungă mai ai! Păi, tu nu te-ai săturat de viaţa asta de mizerie? Toată ziua tragi la căruţă, stăpânul te atinge repede cu biciul dacă nu tragi cum trebuie şi seara de-abia îţi dă o mână de fân, să ai şi tu ce rumega.
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de-aş avea şi darul proorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de-aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Dragii mei, vreau să vă reamintesc povestea părintelui Ilarion Argatu care spunea: „Era în Boroaia (jud. Suceava) un procuror care băga în puşcărie oameni nevinovaţi, în schimbul unor bani. Veneau soţiile celor închişi şi mă rugau să le scap de acest om fără frică de Dumnezeu.
„Pentru a păstra unitatea de credinţă şi de viaţă spirituală în familie, tradiţia canonică strictă a Bisericii Ortodoxe, s-a formulat explicit interdicţia căsătoriei credincioşilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creştină. Totuşi, prin iconomie, sau pogorământ, din raţiuni pastorale în contexte socio-culturale multiconfesionale
Mi-am amintit, cu mult drag, o poveste foarte veche, relatată de Jasmuheen în cartea sa, „Legea iubirii", apărută la Editura For You în anul 2005, în care se vorbeşte despre un om şi câinele său, care mor deodată şi ajung în cer. Am preluat-o şi adaptat-o puţin, pentru că aceasta ilustrează puterea iubirii şi, în mod special, puterea prieteniei dintre un om şi un câine. Poate o ştiţi, poate nu. Oricum, merită citită sau recitită…
Unul dintre cele dintâi lucruri pe care le află creştinul care intră în viaţa obişnuită a Bisericii, este acela că trebuie să-şi găsească un duhovnic. În lumea noastră, ortodoxă, fără duhovnic nu se poate. Un om fără duhovnic este precum un orfan. Un om este apreciat după duhovnicul său mai mult decât după tatăl său.
POETUL este „MĂRTURISITOR AL LUMINII"... altfel ar trăi cum bate vântul, într-o lume schimonosită, în destrămare. În publicistica sa, Marele Eminescu detalia despre şansa omului de a câştiga conştiinţa nimicniciei sale şi convingerea mărimii lui Dumnezeu
Zice o vorbă din bătrâni că ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place. Aşa şi este. Doar că, atunci când, privind acel „frumos", uităm de Dumnezeu, frumosul devine urâciune. Ce e frumos, place şi lui Dumnezeu, dar frumuseţea adevărată nu se opreşte la suprafaţă.
„TRAGEDIA în viaţă este NU că NU ni s-au dat talente şi posibilităţi de către Dumnezeu. TRAGEDIA este că noi NU suntem activi. Noi NU folosim ceea ce Dumnezeu ne-a dat, NU împlinim potenţialul nostru în viaţă.
Despre viaţa Sfântului Isaac Sirul se cunosc puţine lucruri. Nu se ştie precis anul naşterii şi al morţii sale. Dacă mai sunt discuţii cu privire la persoana Sfântului, autenticitatea operei sale este incontestabilă. În centrul învăţăturii sale stă viaţa creştină, trăită după voia lui Dumnezeu, cu El şi cu semenii, în perspectiva dobândirii vieţii veşnice şi a nemuririi.
Sfânta Scriptură are multe cuvinte dure împotriva incorigibilei înclinaţii a omului spre a-i judeca pe alţii: „Tu cine eşti ca să-l judeci pe aproapele?" (Iacob 4, 13). „Tu, omule care judeci, oricine ai fi, nu ai scuze, căci tocmai prin faptul că îl judeci pe altul, te condamni pe tine, pentru că tu, care judeci, săvârşeşti aceleaşi lucruri"
„CREDINŢA CREŞTINĂ dovedeşte că SUFERINŢA are un rost, că este cea mai înaltă «şcoală» de cunoaştere. Fără suferinţă, omul poate evita toată existenţa şi poate face abstracţie de semeni.
În anul 1700, pe timpul Marelui Război al Nordului dintre Danemarca şi Suedia, un membru al unei familii bogate din Flensbourg, numit Cristian, a reuşit să-şi procure o sticlă de bere, plătită scump. Pe când se pregătea să bea, a auzit în preajmă geamătul unui soldat rănit. Şi-a aruncat privirea pe câmpul de luptă, apoi s-a aplecat şi, printr-un gest caritativ, i-a întins muribundului sticla de bere, ca să-şi astâmpere setea.
„Chestiunile Ardealului şi problemele minoritarilor unguri au fost chestiuni care m-au preocupat permanent. Evident, nu am putut rămâne indiferent faţă de provocările iredentismului şi revizionismului maghiar
Îmi povestea un preot că odată era în concediu, departe de ţară, cu familia. El care se împărtăşea în fiecare duminică a vieţii lui, şi-a zis că o duminică fără Liturghie nu va fi mare păcat. Însă când s-a trezit duminică dimineaţa a simţit o durere lăuntrică imensă, o strâmtorare a vieţii şi un dor nestins pentru unirea cu Dumnezeu, încât se sufoca. Murea fără Hristos.
„Contemporan cu Dumnezeu - Mirosea dimineaţa însorită a mir, / Tăcerile alunecau pe nesimţite-n mers, / Nu ştiam că alături poetul Radu Gyr / Îşi înveşnicea suferinţa-n vers.
Când se ducea la repetiţii la „Scala" din Milano, tenorul italian, Enrico Caruso (1873-1921), cumpăra ziare mereu de la acelaşi vânzător. Într-o dimineaţă, însă, cântăreţul trecu mai departe fără să se oprească.
- Signore, aţi uitat să cumpăraţi ziarele!, strigă vânzătorul.
„Ca fii ai învierii lui Hristos, trebuie să păstrăm cu vrednicie lumina credinţei în Hristos cel Înviat, lumină care se regăseşte şi în sufletele unora dintre fraţii noştri, chiar şi acolo unde aceasta mai pâlpâie sau este aproape de stingere.
Pe vremuri circula un banc cu săracul iepuraş care şi-o tot lua de la urs la fiecare întâlnire, ba că nu are să îi dea o ţigară, ba că are ţigară dar nu are şi chibrit, ba că de ce nu are bască, iar când şi-a luat bască, a luat bătaie pentru că nu avea moţ.
„Dumnezeu pe aceia îi iubeşte şi îi cinsteşte care se feresc de cele oprite. Ce folos ca trupul să fie deşert (plin) de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate?
La un medic vin trei pensionari bolnavi. Medicul era specialist în pensionari (dacă există şi aşa ceva). Pensionarii vroiau să li se prescrie un regim.
Intră primul.
- Da, zice medicul cercetându-i fişa, bine, să-ţi prescriu un regim…
- Ce pensie ai dumneata?