Categoria: Spiritual

„CONŞTIINŢA este glasul lui Dumnezeu din om; este cel mai adânc glas din inima noastră, care ne îndeamnă numai la bine şi ne opreşte de la rău, şi, în al doilea rând, conştiinţa este sufletul cuvântului.

Trăia, odată, în Muntele Athos, un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i, încântaţi, părintelui Paisie Aghioritul, că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă.

„Dumnezeu este peste tot şi vede tot şi nicio îndreptare a minţii către El nu poate rămâne. Uneori, în viaţă simţim o sete de cunoaştere, sete de viaţă, sete care nicăieri şi prin nimic nu poate fi potolită

Într-o poveste remarcabilă, mustind de umor negru, intitulată „Moartea naşă", în care este vorba de un ţăran care caută pe cineva demn să-i boteze copilul, se spune că acesta se întâlneşte în peregrinările sale, la un moment dat, cu Dumnezeu, căruia îi împărtăşeşte scopul căutărilor sale:

- Vreau să-mi botez copilul, dar vreau ca naşul lui să fie un om drept. Tu eşti drept?

„Dumnezeu Nu ne porunceşte şi Nu doreşte să fim trişti în inima noastră; mai degrabă, doreşte ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet. 

Se spune că într-o duminică, în timp ce se oficia Sfânta Liturghie, un bărbat, venit de la distanță, a fost împins de harul lui Dumnezeu să intre în Biserica din localitatea unde ajunsese. Tocmai se citea textul evanghelic în care Domnul Hristos se adresa ucenicilor spunându-le: „Iubiți pe vrășmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc" (Lc 6,27), „Iertați și veți fi iertați" (Lc 6,37). Înfățișarea omului era stranie. A

„Cu orice preț trebuie a păstra PACEA SUFLETULUI și să NU ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos, Domnul nostru. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind ei binecuvântați cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.

Cred că oricine citeşte sau ascultă Sfânta Evanghelie, nu se poate să nu se oprească, mai întâi şi în chip special, asupra cuvintelor: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia - mută­te de aici dincolo, şi se va muta!" (Matei 27, 20). Bineînţeles că toate cuvintele Scripturii sunt importante, dar aceste cuvinte mi se par că se disting de celelalte şi sunt, cumva, întremătoare şi în ceea ce priveşte credinţa noastrăşi în ceea ce priveşte credinţa altora.

„Având gânduri bune pentru semenul tău, vei putea vedea în orice persoană pe care o întâlneşti o fiinţă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, faţa voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relaţiile

Ştiţi istoria aceea cu pustnicul…(întrebarea este a Părintelui Dionisie Ignat de la Schitul Lacu, din Muntele Athos, „Lumea şi vremurile de pe urmă", vol. 2). Nu ştiţi? Nu ştim.

„Era un pustnic aproape de un sat, aşa, pustnic sfânt. Acuma, o femeie, aproape de Paşti, ce s-o gândit: „Măi, săracul pustnicul acela, să-i duc o oală de lapte, să aibă şi el pentru Paşti, să beie oleacă de lapte dulce." Dar chestiunea aceea era vineri, în Vinerea Mare.

„Mai mult ne ajută DUMNEZEU la mântuire decât ne strică diavolul în pier-zanie, pentru că dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât ura diavolului".

A trăit odată un rege al Spaniei, care era foarte mândru de strămoșii săi și care era cunoscut pentru cruzimea sa față de cei mai slabi decât el.

Într-o zi, pe când călătorea cu suita sa pe o câmpie din Aragon, unde cu ani în urmă, murise tatăl lui în luptă, întâlni un om care scotocea într-o grămadă de oseminte.

Unul dintre personajele celebre ale Italiei a fost principele de Roccarotonda, bărbatul cel mai frumos și cel mai bogat din tot ținutul în care trăia. Conștient de aceste lucruri, devenise de o mândrie și de o vanitate fără margini. Privea pe toată lumea de sus și nu dădea mâna decât cu principii de viță regală. Pasionat de vânătoare, mergea la vânat întotdeauna cu îmbrăcăminte splendidăși cu arme strălucitoare, de mare preț.

„Dumnezeu, nu are nevoie de cuvinte, de scuze, de explicații, ci de inimile noastre. Să iubim bine, să iubim frumos să iubim rana și pe cel care a făcut rana. Vrei, nu vrei, trăiește viața așa cum a ordonat-o Dumnezeu și cum propovăduiește Biserica și gata.

Vă recomand cu mult drag, următorul text extras din cartea „Părintele Paisie de la Sihla", o carte excelentă, esenţială şi plină de învăţături morale.

Era o babă, Catrina o chema. Şi ea vorbea cu moartea cum vorbim noi acum: „Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să mă pregătesc şi eu, Sfântă Moarte". Şi tot aşa: „Sfântă Moarte" azi, „Sfântă Moarte" mâine... Şi tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea.

„Credinţa e suprema armă secretă, care anihilează toate necesităţile, împrejurările şi pulverizează hazardul. În acest sens am înţeles că Dumnezeu îmi cere să dăruiesc chiar ceea ce nu-mi aparţine.

De multe ori, oamenii stau la Sfânta Slujbă a Liturghiei cu neatenţie, neştiind ce se întâmplă de fapt. E şi normal. Fiind păcătoşi, ochii lor sunt întunecaţi şi nu pot vedea pe Sfinţii Îngeri slujind cu preoţii şi pe Hristos jertfindu-se la fiecare Sfântă Liturghie. Cele ce urmează au fost extrase dintr-o carte numită Explicarea Dumnezeieştii Liturghii, a Pr. Stefanos Anagnostopoulos, apărută la Editura Bizantină în anul 2005.

„Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi. Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus. 

„Preoţilor, de sunteţi voi adevăraţi părinţi, precum vă numesc pe voi oamenii, nu vă depărtaţi de dreptul naţii, nu vă despărţiţi interesul de al poporului... până nu veţi vedea fericit poporul român". (Simion Bărnuţiu, - Proclamaţia din 24 martie 1848)

„Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni. Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, şi inima noastră nu-şi găseşte pacea până când nu se odihneşte în Tine. 

Mândria intelectualilor și a oamenilor de știință, a artiștilor, e infinit mai gravă decât a țăranului ignorant, care se împopoțonează cu o pană de păun pusă la pălărie. În acest sens e foarte grăitoare anecdota pusă pe seama a doi celebri dirijori din zilele noastre: Leonard Bernstein și Herbert von Karajan.

„Numai un DUMNEZEU conștient poate prețui pe om și numai un om conștient poate prețui pe Dumnezeu. Numai conștiința lui Dumnezeu poate întemeia iubirea față de om și numai conștiința omului poate întemeia voința de veșnicie a omului și de înaintare în lumina infinită și eternă a lui Dumnezeu".

„DOAMNE, dacă Tu crezi că mai poți face ceva cu mine și dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuință pentru Biserica mea, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă lași în viață și nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig

Se spune că diavolul a stat odată de vorbă cu bătrân pustnic. Avva l-a întrebat dacă sunt mulţi creştini în iad.

- Creştini?! Nu sunt, răspunse diavolul.

- Cum aşa?, se miră avva, doar creştini nevrednici au fost şi sunt încă.

- Nu-i nici un creştin acolo, spuse din nou diavolul.

- Poate că sunt şi nu-i ştii tu, stărui avva.

Doritor să afle toate tainele furatului, nu pentru a se apuca de această meserie, ci ca să poată împărți mai bine dreptatea, un rege l-a chemat la el pe un hoț vestit și i-a cerut să-i dea lecții. Omul s-a arătat peste măsură de mirat, ba chiar s-a supărat.

- Eu, hoț? Cine ți-a spus o asemenea minciună? Am trăit cinstit de când mă știu: cum să-ți dau lecții de furat? 

„Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine. Ceea ce ne este de folos, aceea vrea Dumnezeu și, ceea ce vrea Dumnezeu, aceea ne este de folos.

Soldatul român, a fost mereu însufleţit de iubirea de Patrie şi de dorinţa aprigă de libertate. Pentru aceste două cauze sfinte, el şi-a pus zălog viaţa sa, lăsând acasă, în durere şi lacrimi, părinţi, soţii şi copii. Prin ei, prin aceşti viteji, a fost adusă acasă, adevărata istorie şi reaşezată în drepturile ei fireşti. Şi-au frânt aripile şi visurile tinereţii, aruncându-se în braţele morţii, cu gândul şi încrederea că sacrificiul lor nu va fi zadarnic. Numele lor rămân înscrise cu litere de aur în cartea veşniciei şi a zbuciumatei noastre istorii.