Categoria: Spiritual

„În zadar știința a revelat structura lumii și ordinea tuturor fenomenelor; Spiritul Omului voiește să se înalțe tot mai sus, și, în convingerea instinctivă că lucrurile nu-și au în ele însele rațiunea de a fi

„Dumnezeu este un programator divin care organizează viaţa prin intermediul legilor naturale, nu prin miracole ad-hoc. Eu am crezut întotdeauna în înţelepciunea autorului Divin".

„Religia este legată de viaţă. Iar viaţa religiei înseamnă să fac bine". Savantul suedez Emanuel Swedenborg a avut o revelaţie, care i-a schimbat total viaţa: „Eu sunt Domnul, Creatorul şi Eliberatorul

Nobel, celebrul inventator al dinamitei, căuta un om serios, de caracter, fără patima banului. Îi fu recomandat un inginer tânăr, care se afla în mari dificultăţi materiale.

– Să vină mâine la dejun, zise Nobel.

Inginerul a fost punctual. S-au aşezat la masă, iar Nobel începu o discuţie în care declara război credinţei. Inginerul îngălbeni; el era credincios şi se simţea jignit în convingerile sale. Nobel îi observă tulburarea şi-şi dublă atacul. Inginerul simţea că se sufocă: îşi spuse părerea, îl contrazise pe adversar, îl combătu, răspunse, se apăra.

În cărţile Sfinţilor Părinţi ni se istoriseşte că într-o mănăstire trăia un călugăr care făcea minuni. Stareţul se minuna cu ce putere lucrează omul acela, care, de altfel, nu ducea o viaţă mai aspră decât ceilalţi călugări.

- Ce faptă de evlavie săvârşeşti?, îl întrebă el odată...

- Eu sunt mult mai păcătos decât ceilalţi fraţi, răspunse călugărul. Dar un lucru nu uit niciodată: să fiu mulţumit întotdeauna cu cele ce rânduieşte pentru mine Cel de sus.

Şi părintele întrebă în continuare:

- Dar nu te-ai supărat de paguba ce ne-au făcut-o răufăcătorii zilele trecute pe moşia noastră?

„Există părţi esenţiale din experienţa umană asupra cărora ştiinţa nu are nimic de spus în mod intrinsec. Eu le asociez cu acea entitate pe care o numesc Dumnezeu". (Scrisoare către autor - Tihomir Dimitrov, 23 mai 2002).

Un ucenic şi-a întrebat, într-o zi, învăţătorul:

- Ce trebuie să ştiu pentru a ajunge cândva acolo unde îmi doresc?

- Să ştii să iei decizii bune, decizii bune, decizii bune, răspunse maestrul.

- Şi cum învăţ asta?

- Experienţă, experienţă, experienţă….

- Şi cum câştig experienţă?

„Noi suntem înconjuraţi de minuni. Existenţa noastră este o minune! Noi nu putem explica legătura dintre corpul şi sufletul nostru. Fiecare dintre noi trebuie să creadă lucruri pe care nu le poate înţelege ori verifica. 

Un păstor ştia că o lighioană îi fură oile şi hotărî să o omoare. Puse la intrarea în vizuina ei o capcană şi aşteptă. Pentru că lighioana nu se arăta, păstorul se ruga astfel:

- Doamne, dacă o faci să iasă din grotă o să sacrific pentru tine cea mai bună oaie.

Dar când ieşi din grotă un leu fioros, păstorul spuse:

- Întoarce-l, Doamne, înapoi în grotă şi voi sacrifica un bou!

„Noi lucrăm cu instrumentele pe care ni le-a lăsat Dumnezeu... nu este niciun motiv ca ştiinţa şi religia să fie antagonice. Amândouă provin din aceeaşi sursă, singura sursă adevărată - Dumnezeu, Creatorul ".

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.

Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci. Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare. La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, pânăce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.

1. „ÎNŢELEPTUL te învaţă cele vrednice de cinste şi de laudă, te fereşte de întinăciunea cea mare... îţi aratăşi îţi dovedeşte minciunile cele greşit cunoscute şi cu nedreptate grăite de lume, prin SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Un preot povestea într-una din scrisorile sale, o călătorie cu trenul. Recita în taină rugăciunile. Avea ca semn o iconiță tip carte poștală care o înfățișa pe Preasfânta Fecioară Maria. Lângă el, un pasager, om cu o ținută simplă, a fixat cu privirea iconița părintelui și apoi făcându-și curaj, a întrebat:

- Cine este persoana din poză? Cu siguranță e soția ta.

- Nu am soție, s-a grăbit să răspundă preotul.

- Atunci, poate sora ta mai mică?

- Nu, nu este sora mea.

- Atunci cine e în această poză?

„Oricine care contemplează ochiul unei muște, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din varietățile în aranjamentul protonilor și electronilor și susține apoi că totul 

Vreau să vă povestesc o legendă. Am citit-o în cartea lui Danion Vasile, ,,Cartea nunţii" şi este ca o ,,definiţie" a unei căsnicii creştine, în armonie. Se spune că într-o ţară frumoasă şi foarte îndepărtată, vieţuiau vulturii aurii. Aceşti vulturi aveau pene de aur, dar numai pe câte o aripă: masculii pe aripa dreapta, iar femelele pe aripa stângă. An de an, după ce le creşteau puii, plecau într-o ultimă călătorie, spre Muntele Liniştii, unde se întâlneau cu strămoşii lor, plecaţi în alte lumi. Într-un an, oprindu-se să se odihnească, oamenii i-au prins şi le-au tăiat aripile cu penele de aur. Unii se târau pe pământ, alţii încercau să zboare, dar finalul era acelaşi, mureau după o vreme, fără să ajungă la Muntele Liniştii.

În ultimele săptămâni s-au întâmplat o mulţime de lucruri, iar toate acestea m-au împins la citit. Ca să spun drept, nu ştiu ce citesc. Lecturile mele sunt amestecate, stau cu vreo cinci cărţi deschise în faţă şi îmi arunc ochii de pe una pe alta. Ştiu că pare ciudat, astăzi nu prea se mai citeşte poezie, poate doar criticii literari se mai încumetă. Şi totuşi… Tocmai am terminat de citit şi recitit câteva din versurile nepreţuitei Magda Isanos, trecută în lumina umbrelor în floarea vârstei, la doar 28 de ani. Am ales şi pentru dumneavoastră o poezie: „Un bătrân către fiul său". O poezie superbă, pe care o port în gând parcă tot timpul. Vă îndemn s-o citiţi. O să vă dea de gândit, garantez!

„SUNTEM IUBIŢI DE O FIINŢĂ IMATERIALĂ ŞI ATOTPUTERNICĂ. ACEASTĂ FIINŢĂ ESTE ACCESIBILĂ CELOR CREDINCIOŞI. TREBUIE SĂ-L IUBIM MAI MULT DECÂT PE ORICE ALTĂ FIINŢĂ.

Toţi oamenii speră. Şi speră câtă vreme trăiesc. Când sfârşeşte viaţa, dispar şi speranţele. Plugarul în speranţa unei culture mai bune seamănă seminţe în ogorul său, iar tinerii cu speranţă păşesc în viaţă.

Speranţa înaripează sufletul cu o vie dorire către Dumnezeu. Moise încrezându-se în Dumnezeu a despicat în două Marea Roşie (Ies. 24, 21), iar prorocul Ilie a făcut să cadă ploaie după o secetă de trei ani şi şase luni.

Rostind cuvântul speranţă, trebuie să ne amintim de evanghelia slăbănogului de la Vitezda, care de 38 de ani aştepta mişcarea apei pentru a se vindeca. Şi până la urmă aşa a fost. Domnul l-a vindecat văzând credinţa şi speranţa lui.

Un credincios istorisea următoarele: „Eram tânăr student şi am fost nevoit să mă duc iarna pe un ger cumplit într-un oraş aflat la o depărtare destul de mică (întâmplarea avea loc cu peste 60 de ani în urmă, când nu erau aşa de multe mijloace de transport). Pe drum, povestea creştinul, m-a apucat o ameţeală aşa de mare, încât n-am mai putut să merg şi m-am aşezat jos încredinţându-mi sufletul în mâna lui Dumnezeu. Am adormit. Când m-am trezit, eram în braţele unui căruţaş care, cu multă greutate, mă adusese în simţiri; apoi m-a luat în căruţa lui până în satul vecin. Acolo am vrut să-i dau nişte bani, ca mulţumire pentru osteneala lui, dar căruţaşul n-a vrut nicidecum să primească, spunând că pentru un astfel de serviciu nu poate primi nici un ban, fiindcă şi-a făcut doar datoria de om faţă de aproapele său.

„Toţi cei care au ascultat cu bună-cuviinţă dumnezeiasca LITURGHIE părăsesc biserica mai blânzi, mai milostivi în relaţiile cu oamenii, mai prietenoşi, mai chibzuiţi în ceea ce fac.

Aţi observat vreodată roiurile de muşte cum dansează după ploaie în aerul încălzit din nou de soare? Muştele se mişcă într-o parte şi în alta, fără să se încurce unele pe altele. Am putea spune că ele efectuează un balet bine exersat. Aburul care se ridică din pământul cald este locul distracţiei lor. Din când în când, zboară câte o rândunică prin roiul de muşte şi apucă dintr-o dată grupuri întregi de dansatoare. Ce fac celelalte muşte? Ele nu se lasă deranjate, ci dansează liniştite mai departe, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Poetul Octavian Goga a stat în închisoare în anul 1912, la Szeghedin, din cauza articolelor politice. (Rodica Mandache, Jurnalul Naţional, 3 septembrie 2012) „Ispăşeam o pedeapsă ungurească", povestea poetul. Nu a stat degeaba în închisoare, ci a scris două poezii uluitoare: „Eu ştiu un basm" şi „Poetul".

„În temniţa Szeghedinului am fost vizitat de Ion Luca Caragiale care venea tocmai de la Berlin:

- Aveţi o vizită!

- Cine sergent?

- Nu ştiu, o rupe puţin pe ungureşte, vine de departe, trebuie să fie însă mare boier că ne-a miluit pe toţi.

„Cred că doar un idiot poate fi ateu. Trebuie să admitem că există o putere sau forţă de nepătruns (incomprehensibilă) şi o putere de cunoaştere şi anticipare nelimitată

„Cred cu tărie în existenţa lui Dumnezeu, pe baza intuiţiei, observaţiilor, logicii şi de asemenea a cunoaşterii ştiinţifice".

Un nebun scăpă într-o zi din ospiciul în care era. Trei îngrijitori se luară după el, urmărindu-l prin oraş, pentru a-l prinde. Deodată îl zăresc că întră într-o discotecă. Intrară îndată după el. Nebunul privi o clipă spre cei ce îl urmăreau şi în sunetul muzicii se avântă în dansul pătimaş, ascunzându-se bine. 

Când Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul, în anul 1453, pe foarte mulţi apărători i-a masacrat şi pe alţii i-a făcut sclavi. Printre prizonieri era şi o tânără frumoasă, numită Irina

„«Inima noastră nu poate găsi liniştea decât numai în Dumnezeu» - aceste cuvinte ale marelui teolog, gânditor şi filosof Sf. Augustin, unul din cei mai adânci cunoscători ai inimii omeneşti