Într-o pildă se spune că o femeie cerea ajutor de la Maica Domnului. Femeia se ruga cu nădejde şi adăuga: „Măicuţa Domnului, te rog să-mi fii şi mie mamă!". Iar femeia primeşte răspuns în inima ei: „Îţi voi fi mamă, dar să-mi fii şi tu fiică".
O doamnă ajunge la poarta Raiului, şi îi spune Sfântului Petru:
- Sfinte Petre, aş vrea să mă îndrumaţi către soţul meu care a murit de mult timp, dar de care
mi-e atât de dor!…
- Desigur! Cum îl chema?
- Ion.
- Păi sunt cam mulţi cu numele ăsta. Poate vă amintiţi care au fost ultimele lui cuvinte… aşa mi-ar fi mai uşor să-l identific.
Cu puţin timp înainte de cutremurul din 1977 (Din „Noi mărturii despre părintele Arsenie Boca", editura Agaton, 2005), Părintele Arsenie a spus o istorioară: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l ţinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în altă parte, pentru nişte probleme. Ucenicul, rămânând singur, s-a gândit să meargă la o mănăstire, ca să vadă cum trăiesc călugării. Ajungând acolo, i-a plăcut nespus de mult, fiindcă se cântau cântece de slavă lui Dumnezeu. După ce se întoarce înapoi, îi spune sfântului părinte cum a fost la mănăstire şi ce a auzit, zicând:
- Părinte, să ştii că noi nu ne mai mântuim.
- De ce, mă? - îl întreabă părintele.
Povesteşte teologul Danion Vasile, în cartea „Mângâiere pentru bolnavi", Ed. Egumeniţa, Galaţi 2004, că o femeie din Cluj, foarte bolnavă, s-a internat în spital. Trebuia operată de urgenţă. Dar doctorii, văzând-o foarte slăbită, nu s-au încumetat s-o opereze. Noaptea, însă, s-a arătat în vis doctorului un necunoscut, care i-a spus:
- Du-te acum la spital şi operează femeia aceea, că altfel moare!
- Dar dumneata cine eşti? a întrebat doctorul.
- Eu sunt cutare.
„La ce servesc lucrurile? La ce servesc arborii în faţa noastră şi întinsurile şi apele, atâta vreme cât nu le organizam?
În prima săptămână a Postului Adormirii Maicii Domnului, creştinii sărbătoresc una dintre cele mai tainice revelaţii divine, aceea de pe muntele Tabor, când s-a săvârşit Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. M-a impresionat mult răspunsul unui preot la întrebarea unui credincios care participase la slujbă şi unde ascultase o predică despre cer şi rai.
-Părinte, unde este cerul sau raiul despre care ne-aţi vorbit astăzi la predică?
După câteva clipe de reflecţie, părintele îi răspunde:
-În strada Grădina Veche nr...; mergi acolo şi vei descoperi cerul.
Noi, creştinii, obişnuim să ne plângem dragii răposaţi, să purtăm doliu pentru ei şi să le păstrăm amintirea. Sfânta Biserică ne spune că a face numai atât nu este suficient, căci asta o fac şi cei care nu au credinţă. Biserica ne cheamă să ne rugăm pentru ei, iar rugăciunea supremă şi fapta de dragoste supremă pe care o putem face pentru sufletele celor plecaţi în veşnicie şi pe care aceştia o aşteaptă de la noi este Sfânta Liturghie, în care Hristos Însuşi se jertfeşte pentru noi Tatălui Ceresc, unde Hristos Însuşi mijloceşte pentru noi Tatălui, unde Hristos Însuşi coboară la noi, pentru a ne alina şi pentru a ne mântui.
Povestea Părintele Paisie Aghioritul că era odată un monah care căzuse în multă nepurtare de grijă. Atât de mult se lenevise, încât până şi canonul său şi-l părăsise şi s-a întors în lume. S-a dus în locul său natal, acolo unde demonizaţii aleargau pentru a primi tămăduire de la Sfântul Gherasim. Pe când mergea să se închine şi el Sfântului, de vreme ce tot se afla acolo, pe drum l-a întâlnit un demonizat, care i-a spus:
- Dacă ai şti ce ţii în mână! Ah, dacă ai şti, sărmane om, ce ţii în mână! Dacă ai şti cât mă arde această metanie a ta, iar tu o ţii din obişnuinţă, aşa de formă!
„Prin Taina Sfântului Botez, am primit harul curăţitor, iar prin ungerea cu Sfântul Mir ne-am împodobit de toate darurile Duhului Sfânt, dar această binecuvântată stare lăuntrică a rămas nelucrătoare în noi, fiindcă suntem creştini numai cu numele.
Linguşitorii sunt acele nevertebrate care pupă-n fund pe oricine cred ei că le poate aduce un câştig oricât de mic. E una dintre cele mai ticăloase şi mai degradante specii, pentru că linguşitorii, în momentul în care realizează că, nu le mai eşti de folos, te atacă în cele mai josnice moduri. Nu este nimic mai periculos decât aceşti spălători de urechi, pentru că în spatele aparentei lor amabilităţi şi modestii, se ascund enorm de multe: invidie, bârfă, răutate, laşitate, lene, prostie… „La noi, numai fundul se schimbă - limbile rămân aceleaşi!", erau cuvintele care i se rosteau în ureche lui Petru Groza la scurtă vreme după numirea sa în funcţia de prim-ministru al Guvernului comunist.
Se povesteşte că un rege al Persiei, voind să-şi aleagă un sfetnic bun, a chemat la palat într-o zi pe cinci dintre cetăţenii cei mai de vază din oraş şi le-a zis:
- Iată, am cinci inele pe degetele mele; ele vor fi plata sincerităţii voastre. Spuneţi-mi fără linguşire: ce credeţi voi despre puterea şi mărirea mea? Ei, uimiţi de frumuseţea diamantelor de pe inele şi voind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude şi linguşiri, pe care nu se cuveneau să le spună decât lui Dumnezeu. Regele părea foarte mulţumit şi dădu pe rând patru inele. Pentru că al cincilea tăcea, regele l-a îndemnat să-şi spună părerea.
„Şi chiar dacă vei fi rănit, să accepţi durerea ca pe un dar divin, pentru că acolo unde nu iubeşte omul iubeşte Dumnezeu şi, dacă nu renunţi niciodată la iubire, nici Dumnezeu nu va renunţa la tine şi îţi va da într-un final ceea ce meriţi".
Când nu cunoaştem planurile lui Dumnezeu pentru noi, suntem gata să întrebăm cu repeziciune: „de ce?" Când nu-L recunoaştem pe Dumnezeu în împrejurările vieţii noastre, suntem indignaţi şi chiar ne îndoim de dragostea Sa. Şi totuşi, căile lui Dumnezeu cu noi sunt totdeauna binecuvântate.
Acest adevăr a fost recunoscut şi de un preot misionar, care într-o zi trebuia să slujească într-un sat de munte, la o depărtare de şase ore de mers pe jos. Drumul nu era uşor, dar preotului îi era clar că Dumnezeu dorea să fie slujită Sfânta Liturghie şi acolo. Drumul ducea prin văi şi dealuri şi din loc în loc, părintele trebuia să întrebe de direcţia cea bună. La plecare, timpul a fost foarte frumos. Spre amiază se înnorase şi curând a început să plouă. Pe drum curgeau şiroaie de apă. Preotul era obosit şi înainta cu greu. Ud până la piele şi cu un drum de mers de încă trei ore, se întreba în sinea lui: „De ce tocmai astăzi a venit această ploaie?" Picioarele erau obosite ca şi inima lui.
O poveste veche, de pe vremea când Dumnezeu umbla pe pământ cu Sfântul Petru, spune că, într-o zi - aşa, mai spre seară - Tatăl nostru s-a aşezat la umbra unui nuc şi privind apusul, i-a spus sfântului Petru:
- Uite, tu nu ştii, dar chiar înainte de a începe să fac lumea, m-am întors o clipă cu gândul în mine şi m-am întrebat: Oare să fac lumea sau nu; Oare să fac munţii şi apele şi florile şi pădurile şi vieţuitoarele sau nu? Şi omul... sau nu?
„Un Dumnezeu fără suveranitate, fără providenţă şi fără scop în operele Sale, nu ar fi decât destinul sau natura. Or, dintr-o necesitate metafizică oarbă, care este pretutindeni şi totdeauna aceeaşi
Unul dintre simbolurile cele mai importante ale oricărei țări este Imnul. Alături de Drapel și Stemă, Imnul reprezintă sinteza valorilor, idealurilor poporului care îl cântă.
„«Iubirea de neam, iubirea de Patrie» însemnă a te angaja la greul păstoririi ființei morale spirituale a unei comunități și, într-un fel, tu poți ști apărând interesele vitale ale umanității
Se spune că, în urmă cu mulţi ani, doi filosofi creştini, plecaţi împreună pentru meditaţie în munţi, au început într-o seară o discuţie aprinsă despre existenţa Lui Dumnezeu. Cei doi au trecut în revistă toate argumentele cunoscute în legătură cu acest subiect, iar într-un târziu, pe la vreo patru-cinci dimineaţa, au tras concluzia raţională - şi au fost amândoi perfect de acord - că Dumnezeu nu există.
A doua zi dimineaţa, unul dintre cei doi, trezindu-se - credea el - mai devreme decât celălalt, îl găseşte pe acesta din urmă jos în camera de zi, făcându-şi rugăciunile zilnice.
Mirat şi intrigat în aceeaşi măsură întreabă:
- Ce faci acolo, omule?
„Dumnezeu? Toată lumina de soare şi toată lumina de suflet, care a fost, care este şi care poate să fie. Prin religia ortodoxă suntem contemporanii martirilor, prin ea vorbim cu strămoşii noştri în graiul lor
Am găsit o povestioară cu tâlc, într-o carte veche, din 1823, intitulată „Îndreptarea patimilor în poveşti cu tâlc":
Într-un oraş, locuia cândva un mare bogătaş, un burghez destupat la minte, dar ateu convins şi, mai ales, declarat. Acesta, totuşi, decide să-şi trimită fiul la o scoală creştină cu reputaţie excelentă, la care se putea înscrie oricine.
După primele luni de studiu, fiul, întors acasă în vacanţă, îşi întreabă tatăl:
- Tată, cine este Dumnezeu?
- Ah, nu măpisa cu chestii dintr-astea, de Dumnezeu, Treime, Fiu sau Duh Sfânt!!
„Abia acum conştientizez că nu istoria, cu al său trecut rigid, mă poate face să înţeleg prezentul, ci numai cunoaşterea viitorului prin cea mai înaltăştiinţă posibilă-teologia, ştiinţa despre Dumnezeu.
Un creştin se chinuia mereu din pricina diferitelor probleme pe care trebuia să le rezolve. Se neliniştea neştiind ce sa facă mâine, ce să facă poimâine, ce să facă săptămâna viitoare.
„Ai curaj pentru marile supărări din viaţă şi răbdare pentru cele mici; după ce ţi-ai terminat cu bine treburile zilnice dormi liniştit. Dumnezeu este treaz".
Era odată o fetiță și când a vrut să treacă podul și să se ducă la Biserică, i-a ieșit Moartea în față și i-a spus:
- Ești tânără, du-te să te joci!
Și s-a dus și s-a jucat. Și s-a trezit adolescentă; când a dat iarăși să treacă podul și să meargă la Biserică, i-a zis Moartea:
- Acum ești mărișoară, simte-te bine, fă-ți un prieten, întemeiază-ți o familie, lasă că ai timp să te rogi!
Și s-a întors din drum și s-a trezit mamă cu copii și iarăși a dat să treacă podul vieții să meargă la Biserică, și i-a zis Moartea:
- Stai liniștită, trebuie să-ți crești copiii și să-i vezi la casa lor! Și s-a trezit femeie cu copii căsătoriți și iarăși a dat să treacă podul și i-a zis Moartea
„Marele filosof Newton când a fost întrebat cum a descoperit „Legea gravitației universale", a răspuns astfel: „Am fost inspirat".
Să vă spun o întâmplare. Într-o bună zi de Sfântul Ilie, într-un sat vecin era un târg, iar bărbatul i-a zis femeii sale:
- Măi, femeie, trebuie să mergem să luăm boi ca să ne gătăm casa.
- Păi, cum să mergem, că azi îi sărbătoare!
- Uite-așa, mergem.
Și a mers, că femeia era supusă bărbatului, dar a mers plângând că ea, de Sfântul Ilie, nu ajunge la Biserică.
„Putem oare cu rațiunea noastră mărginită, omenească, să ajungem la adevărurile Dumnezeiești? La cele veșnice? Vai, noi orbecăim prin întuneric; Pentru că fără sâmburele de lumină, nu putem înțelege și nici să trăim".
Anunţul apărut în ziar spunea următorul lucru: „De vânzare: vilă lângă mare, cu trei etaje, piscină şi grădină. Preţ - un dolar".
- Ce prostie! - a mormăit boschetarul şi a aruncat ziarul. Mergând mai departe în căutare de hrană, a văzut anunţul pe perete: „Vilă de vânzare lângă mare, trei etaje, piscină şi grădină. Preţ - un dolar ".
Probabil e o greşeală de tipar… - s-a gândit el şi a mers mai departe. A ieşit pe bulevard, iar atenţia i-a fost atrasă de un banner imens: „De vânzare vilă lângă mare, cu trei etaje, piscină şi grădină. Preţ - un dolar"
Boschetarul a devenit foarte curios - oare ce prost a putut să scrie aceste lucruri? - şi a decis să cerceteze această situaţie. Nu avea nimic de pierdut, cu excepţia ultimului dolar din buzunar. Ajungând la adresa din anunţ, a rămas cu gura căscată văzând acea vilă. Timid, a sunat la uşă. O femeie frumoasă i-a deschis uşa.
- Îmi cer scuze pentru deranj, am văzut anunţul dumneavoastră… Aceasta nu este o glumă?
- Nu, nu, Doamne fereşte! Totul e corect!
- Şi costă numai un dolar? Aşa este?
„Noi ne rugăm pentru că nu putem să nu ne rugăm şi această rugăciune este a tuturor pentru fiecare şi a fiecăruia pentru toţi...
Când Mahomed era urmărit și toți îl căutau, Ali, ginerele său, a avut ideea cum să-l salveze. El a ascuns profetul într-un coș înalt, a pus greaua încărcătură pe cap și a trecut menținindu-și echilibrul, printre gărzile de la poarta orașului.
- Ce ai în coș?, l-a întrebat cu severitate la vamă, gardianul.
- „Mahomed, Profetul", i-a răspuns Ali.