Categoria: Spiritual

Se zice ca era odată un om credincios cu un fiu pe măsură de cuminte și, neavând cu ce să se întrețină, a fost nevoit să-l dea pe băiat argat la un om bogat undeva departe, în schimbul unor avantaje materiale. La plecare, tatăl l-a sărutat cu jale pe băiat și i-a dat sfaturi. Cel mai important dintre ele a fost să asculte de stăpânul lui, dar, orice ar fi și ar face în viață, cu orice preț, să fie duminica la Sfânta Liturghie în Biserică. Fiul a încuviințat și a plecat.

Datorită cumințeniei sale s-a remarcat îndată în fața bogatului, încât a ajuns repede una din cele mai trebuincioase și de seamă slugi. Numai că, astfel, a stârnit invidia altui argat, care l-a ponegrit în fața boierului cum că i-ar fi necinstit fata. Acesta, nu a cercetat prea mult și a hotărât să-l omoare, dar pentru a nu face tulburare în familie, a vorbit cu un om care să ducă la împlinire fapta în felul următor. 

„Dacă știm să gândim și dacă avem LUMINĂ LĂUNTRICĂ putem să vedem în ce locuri și sub ce semne se ascunde DUMNEZEU; felul Lui de a fi absent, nu este altceva decât expresia necăutării noastre. Peregrinarea personală între cădere și ridicare, este asistată neîncetat de «HAR»".

Mi-aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani - povestea cineva - m-am furişat într-o Biserică, sperând la puţină linişte... Voiam să plâng. Părintele m-a văzut şi m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva.

„Există unii oameni căldicei, să le zicem agnostici sau atei, care în căutările şi confruntările lor spun: «Dovedeşte că există Dumnezeu, că există o altă lume» ş.a.m.d. Acest mod de abordare nu ne poate conduce la esenţa religiei;

Un om s-a așezat seara în genunchi și s-a rugat:

- Doamne, binecuvântează-i pe toți, veselește inimile celor întristați și ridică din pat pe cei bolnavi.

A doua zi s-a trezit și și-a văzut cu nepăsare de viață, fără să caute să șteargă vreo lacrimă, fără să vadă ce face vecinul lui bolnav. Când ziua s-a încheiat, omul s-a pus din nou să se roage:

- Doamne, binecuvântează-i pe toți.

Dar pe când se ruga, auzi o voce șoptindu-i:

„Când veți curăța sufletele voastre, atunci vor străluci și se vor împărtăși de prezența lui Dumnezeu și de dumnezeiasca și cereasca Sa strălucire. Atunci sufletele vor fi ca niște oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască și vor putea primi și ele strălucire".

Un ateu laic, necunoscător vine și zice: „Uite, Biserica iară construiește, iară nu știu ce". El habar nu are că noi nu încăpem în biserică. El nu vine să vadă că biserica e plină și că nu încăpem. Nu construim biserici ca să luăm bani de la șosele și de la spitale. Dar cei care vorbesc așa nu merg la biserică, ei nu cunosc realitatea din biserică.

În urmă cu ceva timp, o angajată de la cunoscuta televiziune britanică BBC, Tessa Dunlop, realiza un documentar în care se plângea că România este țara cu cele mai multe biserici construite în ultimii ani. În materialul televizat apărea reproșul că în loc să construiască spitale sau școli, românii zidesc prea multe lăcașuri de cult.

„Mintea omului contemporan s-a întors către făpturi cu o dispoziție idolatră și luciferică de nereținut. Când mintea omului nu se află în contemplare cu Dumnezeu, se face ori demonică, ori animalică. 

Există în lume câteva categorii de oameni de care trebuie să stai departe. De ce? Pentru că viața noastră este prea scurtă pentru a fi risipită pe idei și concepții pesimiste, pentru a rămâne setați pe o idee sau pentru a face lucruri prostești, care nu fac decât să ne distrugă.

Voi începe cu oamenii necredincioși. Îi vedem zilnic în preajma noastră. Feriți-vă de ideile acestora. Poate că mulți nu vor fi de acord cu afirmația mea, însă voi încerca să mă explic. Oamenii necredincioși de cele mai multe ori își asumă credit pentru orice s-ar întâmpla în jurul lor. Ei nu cred în Dumnezeu, și de aceea nu reușesc întotdeauna să urmeze regulile de bun-simț specifice naturii umane.

„Se vorbește de multă vreme de un conflict între religie și știință... Repet pentru a nu știu câta oară că nu există nici un fel de conflict și nici nu a existat, și nici între oamenii de știință și oamenii religioși.

Un om de viță nobilă nu putea avea copii și s-a rugat la Sfântul Nicolae să îi dăruiască un copil. Și a promis că dacă va primi un asemenea dar neasemănat va dărui un potir de aur Bisericii Sfântului Nicolae. Și nobilul a primit darul și soția lui a născut un prunc frumos și binecuvântat.

„Dumnezeu, înainte de a-ți da Crucea pe care o duci, a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeească, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire

  Spune povestea că, undeva în munții Neamțului, era un cioban - Niculae îl chema - care în fiecare primăvară aduna oile satului, făcea stână și încheia contract. Se învoia la primărie și peste ceea ce cerea - un bănuț, faină de mălai și celelalte - mai adăuga și două mielușele. Totdeauna în contractul lui figurau și două mielușele.

„Nebunul se înspăimântă doar atunci când vede lucind fulgerul și când aude tunetul furtunii, dar omul înțelept se teme de Domnul în fiecare clipă și în fiecare zi. Căci Ziditorul fulgerului și furtunii este mult mai înfricoșat decât fulgerul și furtuna înseși și, mai ales, el este pururea cu tine.

A fost odată (spune tradiția catolică), un om numit Hristoforus. Omul acesta era foarte bătrân. Încă din copilărie nutrea o dorință arzătoare să-l întâlnească pe Dumnezeu și iată că, într-o seară Dumnezeu i-a spus:

- Hristofor, te aștept mâine înainte de asfințit, de cealaltă parte a văii, pe culmea muntelui.

 „Mișcarea RUGULUI APRINS a fost un vulcan mistic în ROMÂNIA între anii 1945 și 1948, o reacție a elitei intelectuale într-un moment de criză. ȚARA era ocupată de trupe sovietice, nonvalorile își cereau dreptul la educație și cultură românească.

Vreau să vă aduc aminte iarăși de milostenie, spunea Părintele Cleopa - Dumnezeu să-l odihnească: nimic nu poate apropia inima de Dumnezeu ca milostenia, scria Sfântul Isaac Sirul. Iar când dai, să nuți pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu faptele bune. Iar dacă îți pare rău, nu te poate scrie, că te îndoiești în inima ta. Și lui Dumnezeu nu-i plac îndoielile. Dumnezeu e drept și bun și vrea să fim și noi la fel. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens că: „…milostenia n-a fost lăsată pentru cei ce primesc, ci pentru cei ce dăruiesc, nu pentru cei ce iau, ci pentru cei ce dau, fiindcă aceștia, în principal, câștigă mai mult”, deoarece „…nu dai atât cât iei! Dai argint și primești Împărăția cerurilor.”

Părinţii pot înlocui pe oricine, dar nimeni nu poate înlocui o mama şi un tată! Când nu-i mai avem, rămânem cu jumătate de suflet şi cu inima plină de lacrimi! Fără ei viaţa e tare grea...

Odată, povestea părintele Nicodim Măndiţă, fie-i ţărâna uşoară, un tânăr binecrescut s-a dus la un pustnic înţelept, luminat de ninsoarea bătrâneţilor, şi i-a zis:

-Cinstitule bătrân! Eu o iubesc mult pe mama, care-i bătrânăşi neputincioasă. Am luat-o în casa mea, unde i-am dat locuinţă, o îmbrac, îi dau de mâncare şi băutură chiar cu mâna mea. Cu însăşi mâinile mele o ridic din pat, o iau în braţe, o scot primăvara afarăşi o plimb prin aer curat şi iarăşi eu, cu mâinile mele, o culc pe patul primenit şi aşternut curat. Spune-mi, te rog, drept: răsplătitu-i-am eu cu aceasta tot ce a făcut ea pentru mine?

1. „Vrei să fie ROMÂNIA mai frumoasăşi mai binecuvântatăşi ORTODOXIA mai tare? SCHIMBĂ-ŢI VIAŢA TA, eu să mi-o schimb pe a mea, şi toţi la un loc, într-o frăţie şi o credinţă, să cântăm lui Dumnezeu şi să-L slăvim.

„Credinţa în Dumnezeu nu e ca un curs la fără frecvenţă. Trebuie să o trăieşti zi de zi. Măsura credinţei este măsura vieţii. Cum îţi trăieşti viaţa, aşa îţi este credinţa. 

Această povestire este o prelucrare după Mitropolitul Antonie de Suroj, intitulată „Mai aproape de Hristos. Spovedania şi iertarea", apărută la ed. Doxologia, 2014. Se spune că, prin anul 1990, a venit la Mitropolitul Antonie din Londra o tânără. Stătea înaintea lui cu capul plecat şi cu o expresie îngrozită pe chip. Părintele a întrebat-o:

- Ce te frământă?

- Sunt o păcătoasă.

„Credinţa este o putere de legătură, care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede în Dumnezeu Cel crezut. După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel, fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul.

Pe vremea când umbla bunul Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997), acesta din urmă se încumetri cu un ţăran. Odată, cum mergeau pe un drum, zise Dumnezeu Sfântului Petru:

- Petre, anul acesta n-are să cadă nici un strop de ploaie pe pământ!