Categoria: Spiritual

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, numită şi Cincizecimea sau Rusaliile, este o sărbătoare mare şi sfântă, în care ne aducem aminte de Pogorârea Duhului Sfânt peste Ucenicii şi Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos adunaţi laolaltă, eveniment urmat de Botezul primilor creştini, moment în care se constituie Biserica lui Hristos. Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt „Arhitectul Bisericii", întrucât El zideşte din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică realizează sălăşluirea harului Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos, formată din neamuri de limbi diferite, cărora li s-a binevestit în limba lor maternă „focul" iubirii lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

„Nu mor decât cei ce se nasc şi întrebarea se pune cum e mai bine, să te naşti, dar să mori, sau să nu te naşti deloc, dar nici să nu mori.

„Cine îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu acela trebuie să-l aştepte pe Dumnezeu, acela nu trebuie să aştepte ca Dumnezeu să-l iubească la rândul său."

Trei călugări creştini s-au întâlnit pe drum. Unul dintre ei a spus:

-În ceea ce priveşte scolastica, ordinul nostru este cel mai filozofic. Nimeni nu ne poate întrece în teologie.

Al doilea a spus:

-Da, ai dreptate, dar în ceea ce priveşte practicile ascetice, voi nu vă puteţi compara cu noi!

 „CINE CREDE ÎN DUMNEZEU TACE FAŢĂ DE OAMENI ŞI SE ADRESEAZĂ LUI DUMNEZEU, PRIN RUGĂCIUNE, CERÂND SFATUL DUHULUI SFÂNT. NICI O EXPERIENŢĂ DIN LUME, NICI O STRĂLUCIRE A SUCCESULUI

„Dumnezeu este în natură forța vie și personală, cauza mișcărilor atomice, legea fenomenelor, rânduitorul armoniei, tăria și susținătorul lumii. Natura lui Dumnezeu este cunoscută: lumina, căldura, electricitatea, magnetismul, atracțiunea, afinitatea, viața vegetală, instinctul, inteligența, toate își au obârșia în Dumnezeu".

Trăia demult, tare demult, un om înțelept. El a aflat că în ținutul unde locuia el sălășluia un vultur înțelept. Vulturul era uriaș, bătrân de când lumea și înțelept, căci văzuse câte toate se întâmplaseră în lume. Și, căutând și mai multă înțelepciune, înțeleptul nostru l-a căutat pe Vultur și l-a găsit. L-a întrebat:

- Vulture, înțelept ești, căci ești de când lumea și multe le-ai văzut ridicându-se și prăbușindu-se, pe mulți i-ai văzut născuți și apoi murind i-ai pierdut. Caut înțelepciune!

Și vulturul a răspuns:

- Adevărat este ce spui, dar ce cauți în fapt?

„Nu este ciudat că atunci când mergem la cumpărături cinci lei este o sumă infimă, dar dacă e s-o dăm unui sărman ni se pare o sumă mare? Nu este ciudat că dacă stăm două ore în biserică la slujbă ni se pare foarte lung timpul, iar dacă stăm la un film sau la un meci de fotbal ni se pare timpul atât de scurt? 

Lumea din jurul nostru reflectă, într-un fel, propriul nostru „eu". Ea ni se pare așa cum suntem de fapt noi înșine. Despre asta ne vorbește și următoarea parabolă:

Nu departe de drum se afla un copac bătrân și uscat. Odată, noaptea, se furișa pe lângă el un hoț. Acesta s-a speriat tare și a fugit, fiindcă a luat silueta neclară drept polițist. Ziua, pe lângă copac a trecut o mamă cu copilul ei. Speriat de poveștile de groază pe care le auzise, micuțul a început să plângă în hohote, deoarece i se părea că lângă drum se ascunsese un uriaș. Seara a mers pe lângă copac un tânăr îndrăgostit. Acestuia i s-a părut încă de departe că vede o siluetă feminină. Inima i-a tresăltat cu bucurie la gândul că iubita îl așteaptă; a zâmbit și a grăbit pasul. Copacul însă a rămas tot copac!

„Omul este obligat să mănânce pentru a supraviețui; această dependență față de alimente este un semn esențial al inconsistenței sale, însă în același timp o chemare la a te hrăni din Dumnezeu, căci el singur poate sătura cu adevărat. Dar... ce frumos: să ne hrănim din Dumnezeu".

Un articol din „Gazeta Transilvaniei”, aprilie 1897, de unde se vede că oamenii doresc să vadă doar ceea ce vor, a fost publicat în timpul vieții astronomului Camille Flammarion (1842-1925). Renumitul astronom francez mergea într-o zi pe una din străzile Parisului, unde observă un om care invita trecătorii să poftească a se uita într-un telescop, unde puteau vedea Luna, pentru un preț aproape neînsemnat, de 5 centime.

Flammarion, din curiozitate, privi în instrument, dar, spre marea lui mirare, ce să vadă, era un tablou frumos ce reprezenta luna plină, cu toate că în timpul acela luna era numai un pătrar. Flammarion examină mai de-aproape aparatul acesta și văzu că e un simplu tub de metal, la capătul căruia era așezat un tablou transparent, ce arăta luna plină.

O credincioasă bună, povestea (Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Editura Egumenița, Galați 2004): „Uneori aveam probleme cu sănătatea. Doctorii de aici din provincie mi-au spus că trebuie să mă operez fiindcă aveam o tumoare. Am hotărât să merg la oraș pentru consultații și analize, ca să aflu ce aveam de fapt și ce trebuia să fac în continuare. Înainte de a merge la spital, fiind împreună cu soțul meu, am trecut pe la biserica de lângă noi, la părintele Ioan. După ce am vorbit puțin cu dumnealui, înainte de a pleca, i-am spus:

- Părinte, roagă-te și pentru mine, căci mă duc la spital și sunt neliniștită gândindu-mă la ce-mi vor spune doctorii.

Atunci, privindu-mă surâzător, părintele mi-a spus:

- Ei, fiica mea, dar nu ai nimic. Și a început să-mi explice în termeni medicali despre ce anume era vorba. 

„Ce-mi vor pune oamenii în sicriu când va să fiu înmormântat? Biblia! Cu ce voi învia? Cu Biblia! Ce-am făcut de seamă în viață? Am citit Biblia!"

În viața politică, ca și în cea bisericească, episcopii și cei ce conduc țara au nevoie de ajutorul consilierilor, al sfetnicilor, cum erau numiți altădată. Când aceste funcții sunt ocupate de oameni mediocri, au de suferit de pe urma nepriceperii lor nu numai oamenii de rând, ci chiar și cei cărora acești „sfetnici" le slujesc. Se spune că odinioară un domn a vrut să-i învețe minte pe sfetnicii săi, care erau nu prea inspirați și nici ingenioși. Umblând împreună cu ei prin țară, domnul văzu un cioban pe deal și îi zice:

- Moșule, când a căzut zăpada pe deal?

- Vreo doi ani în urmă, - răspunse ciobanul.

- Dar pe vale?

- Pe vale, abia anul acesta.

„Am început să-mi desăvârșesc arta imaginându-mi că nu există nici un profesor în toată lumea capabil să mă învețe, și că ar trebui să capăt eu însumi cunoștințele în acest scop. Singura carte pe care am studiat-o a fost cartea naturii scrisă de degetul lui Dumnezeu."

În fața ochilor pictorului s-a deschis un tablou grandios. În fața falezei mării se înălțau stânci mari, bizar formate, mărturii mute ale atacului necontenit prin izbirea valurilor. După ce pictorul a privit mirat un timp tabloul, și-a căutat o poziție bună, pentru ca de pe una din stânci să fixeze pe pânză scena măreață din fața lui. S-a așezat pe o stâncă și s-a adâncit în activitatea lui.

Pictorul nu a observat că valurile creșteau mereu. Câteva stânci mai mici erau deja acoperite de apă. De două ori l-au ajuns vârfurile unui val mare, dar el era prea adâncit în lucrarea lui. Deodată a observat pe faleză un bărbat care striga și gesticula.

„Văzând armonia Cosmosului pe care nu o pot înțelege cu mintea mea umană, limitată, pot spune că există un Dumnezeu creator; sunt unii oameni care afirmă că nu există Dumnezeu. Ceea ce mă înfurie cel mai mult este faptul că mă citează pentru a susține o astfel de convingere".

Un preot militar în timpul războiului primise sarcina de a cenzura scrisorile trimise acasă de soldați. În noaptea dinaintea atacului asupra liniilor inamice, sute de oameni au scris rudelor rămase acasă, cerându-le să se roage la Dumnezeu și să-i scape cu viață din încleștarea luptei.

După ce bătălia a trecut, aceștia au scris din nou despre experiența prin care au trecut. Preotul a trebuit să citească și să cenzureze ambele rânduri de scrisori. Scrisorile dinainte de bătălie sunau ceva de genul: „Dragă mamă, urmează să atacăm mâine dimineață, așa că m-am gândit la tine, la casă, și i-am jurat lui Dumnezeu că dacă ies întreg din bătălie am să fiu un om mai bun."

„Când privesc cerul cu milioane de sori care luminează de sus și-și urmează căile cu o precizie veșnică, sufletul meu se înalță către izvorul cel dintâi al acestor făpturi - Dumnezeu".