Categoria: Spiritual

1. „DUMNEZEU SE ARATĂ MINŢII SAU PUTERII NOASTRE DE SESIZARE DUHOVNICEASCĂ A PREZENŢEI LUI numai când aceasta este adunată înlăuntrul inimii, adică în intimitatea

Un ţăran care nu era foarte mare ştiutor de carte nu mergea nicăieri fără a lua cu el şi cartea de rugăciuni. Memoria nu-l ajuta foarte tare ca să înveţe rugăciunile pe de rost, astfel că pe unde mergea, lua cu el şi cartea, care de acum era roasă de vreme şi avea toate foile îngălbenite de atâta buchisit.

„Dragostea nu face rău aproapelui" (Romani 13,10). Cel ce pizmuieşte pe fratele său şi se întristează de binele lui şi întinează numele lui cel bun cu defăimări, sau îi întinde niscai curse spre a-l atrage la rele

În această lume rea și crudă în care trăim, avem tendința de a vedea și a auzi lucrurile nu așa cum sunt ele, ci așa cum suntem noi. Omul plin de ură, vede în jurul său doar suferință și tristețe, doar răutate și nepăsare. Omul bun vede ceva frumos chiar și în cel mai urât om sau lucru. El nu-și pierde niciodată speranța, încrederea, puterea, credința, duioșia, iubirea. Omul bun vede binele și bunătatea peste tot; omul rău nu vede binele nicăieri!

De multe ori ne este dat să auzim că nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Dar nu este așa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfinții Părinți au rânduit să ne înfrânăm de la anumite bucate pentru o vreme, au făcut-o cu bună știință. 

„Legea libertății învață tot adevărul. Mulți o știu aceasta prin cunoștință; însă puțini o înțeleg, pentru că libertatea e totdeauna în proporție cu împlinirea poruncilor ei.

Toţi oamenii care îşi ascund faptele rele, păcătoase, neglijează un lucru clar şi neschimbător, „Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină" (Marcu 4:22). Se înnoptase şi ciobanul încerca să adune turma. Una dintre capre se opri să mănânce.

1. „PORUNCILE DUMNEZEIEŞTI SUNT CALEA PRIN CARE AJUNGEM LA HRISTOS. Dar în miezul lor poruncile sunt Hristos însuşi. Căci ne fac tot mai asemenea Lui. HRISTOS ESTE PORUNCA DESĂVÂRŞIT ÎMPLINITĂ.

„LEGEA LIBERTĂŢII ÎNVAŢĂ TOT ADEVĂRUL. Mulţi o ştiu aceasta prin cunoştinţă; ÎNSĂ PUŢINI O ÎNŢELEG, pentru că libertatea e totdeauna în proporţie cu împlinirea poruncilor ei.

Într-o dimineaţă rece, un cioban sărac îşi păzea turma care păştea netulburată pe păşune. Ciobanul stătea abătut şi se gândea că este atât de sărac, încât nu are nici măcar suficiente haine cu care să se îmbrace pentru ca frigul să nu fie atât de greu de îndurat

1. „Omul trebuie să înveţe şi să ştie în ce treaptă duhovnicească (legătură cu divinitatea) se află; să-şi cunoască neputinţa şi puterea. Cine nu se smereşte şi înaintea oamenilor păstrează în fiinţa sa mândria

Bărbatul îşi privea soţia care pregătea masa, într-o duminică, la prânz. Femeia se întorsese de la biserică şi spăla acum o salată. Bărbatul, care nu prea dădea doi bani pe mersul la biserică, îşi luă soţia peste picior: - Ce a zis popa în predica de astăzi?

„Precum amintirea focului nu încălzeşte trupul, aşa credinţa fără dragoste nu lucrează în suflet iluminarea cunoştinţei. Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste. 

Un arab creştin a cumpărat de la un turc o cămilă. Când scoaseră şaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară şi ziseră tatălui: - Iată ce-am găsit! De acum suntem bogaţi.

„Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine; Iar binele este cu neputinţă să fie crezut şi săvârşit altfel decât în Hristos Iisus şi Duhul Sfânt. Tot binele e dăruit de Dumnezeu cu un rost oarecare şi cel ce-l primeşte cu această credinţă nu-l va pierde. 

Trăiau odată într-un sat nişte oameni care erau mereu nemulţumiţi ba de una, ba de alta. Se certau întruna şi dădeau vina unul pe altul pentru orice necaz care li se întâmpla. Degeaba le dădea sfaturi bune o bătrână vestită pentru înţelepciunea sa. Sătenii mai mult se războiau între ei în timp ce relele se tot adunau în casele lor.

Uneori, suntem tentați să raționalizăm și să abandonăm lucrarea lui Dumnezeu, dacă nu corespunde credinței noastre. Există tentația să schimbăm slujba cu una mai rațională, mai eficientă și mai folositoare. Cu toate acestea, noi trebuie să lucrăm. 

Mulți cititori cunosc povestea minunată „Micul Prinț", scrisă de Antoine de Saint-Exupery. În carte se povestește despre o eliberare miraculoasă în timpul războiului civil din Spania. 

„Frații mei! Să nu uitați de rugăciunea neîncetată și de meditația voastră către Dumnezeu. Păziți inima voastră de gândurile străine și să nu cugetați ceva despre vreun om ci totdeauna să cercetați în ceea ce faceți

„Fraților! Să nu urmăm celor răi care nesocotesc conștiința care este glasul lui Dumnezeu în om. Să urmăm sfinților, care n-au ascultat de păcat până la moarte, și au ascultat de sfânta lor conștiință 

Un preot din Franţa avea un frate militar. Şi au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar, imediat către Liberia, împărăţia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Toţi oamenii caută fericirea. Prea mulţi însă au încercat de-a lungul timpului să o definească, încât efortul de a o cuprinde într-o definiţie ar fi zadarnic. Dacă ar fi o simplă noţiune, am putea uşor să zicem că fericirea este o stare a sufletului, chiar un mod de a trăi.

„Aurarul aruncând aurul în topitorie, îl face mai curat. Tot aşa şi creştinul adevărat învăţând nevoinţa supunerii şi răbdând focul tuturor întristărilor vieţii după Dumnezeu, recâştigă strălucirea şi se face vrednic de comorile cereşti, de viaţa cea nepieritoare şi de locul cel fericit, de unde a fugit durerea şi suspinarea 

Printre problemele cu care se confruntă omul care se roagă este şi problema gândurilor. Un sfânt (Avva Pamvo) spunea ucenicilor lui acestea: „Eu, fiilor, trăind în adâncul pustiului şi rugându-mă lui Dumnezeu pentru iertarea şi îndreptarea vieţii mele, odată mi-a adus şi mi-a aruncat diavolul în inimă gânduri hulitoare 

„Mai fericit este a da decât a lua", ne spune un cuvânt al Domnului („Fapte" 20, 35). Deci, ca să fim fericiți trebuie să dăruim, dar nu această fapta ne face fericiți, ci ceea ce simțim atunci când dăm, ceea ce se întâmplă în suflet, în al meu și în al celui care primește. E iubirea, dragostea față de cel de lângă mine. 

Povestea spune că erau odată doi prieteni marinari și au decis ei să pornească în căutarea fericirii. Au călătorit ei mult timp, până când, la un moment dat, au ajuns la o insulă, unde au decis să rămână pentru a se odihni. Pe acea insulă trăia un mic popor care avea un conducător, ceva de genul unui șef de trib. Acest conducător avea două fiice.