Deşi este foarte tristă, povestioara următoare e plină de emoţie: Bennet Cref, autor şi publicist american, relatează această istorie despre un autobuz care se târâia de-a lungul unui drum din Sud. Pe unul din locuri stătea un bătrân cu părul cărunt, care ţinea în mână un buchet de flori proaspete.
În munţii Kelos, există o vale cu flori foarte parfumate numită Valea Paradisului, care este recunoscută pentru frumuseţea ei. Ea este un mic golf pe coasta Mexicului, cu o vegetaţie luxuriantă şi climă plăcută.
Am citit despre cea mai longevivă omidă care trăieşte la Polul Nord şi care în fiecare iarnă polară intră în hibernare după ce, în fiecare primăvară aleargă neobosită pentru a se hrăni cu tot ce prinde verde în calea ei.
„TREZVIA (liniştea inimii) este să-ţi supraveghezi des fantezia (imaginaţia), adică atacul din partea diavolului, pe care trebuie să-l împiedicăm să nu poată făuri gânduri mincinoase
Trăim cu toţii într-un veac de nemulţumiri. Soţul nu-i mulţumit de soţie, soţia nu-i mulţumită de soţ, părinţii nu-s mulţumiţi de copii, copiii nu-s mulţumiţi de părinţi.
„Trebuie să se ştie că omul, fiind îndoit, adică constând din suflet şi trup, îndoite are şi simţurile şi virtuţile acestora. Şi cinci sunt ale sufletului şi cinci ale trupului.
Avva Arsenie a spus cândva că iadul e plin de oameni care se află în păcatul vorbirii de rău. Așa să fie?
Vorbind despre preoție, un preot afirma următoarele: „Cât de ușor critică lumea preotul! Dacă e tânăr, nu are experiență. Dacă e în vârstă, ar trebui să iasă la pensie și să plece. Dacă ține la disciplina Bisericii e prea sever. Dacă e mai îngăduitor, strică obiceiurile și datinile.
„DOMNUL ȘI DUMNEZEUL NOSTRU IISUS HRISTOS, cel întrupat, ne-a pus înainte ca pildă a toată virtutea și ca model al întregului neam omenesc și ca ridicare din vechea cădere
V-aţi întrebat vreodată cum a fost descoperită licoarea miraculoasă ce se face din boabele de cafea? Deşi nu beau cafea, am nişte prieteni, mari amatori de cafea, iar eu încerc să le-o fac, pe cât posibil, de fiecare dată când ne întâlnim. Nu ştiu cum de le place. Unora le amărăşte sufletul. Povestea cafelei a apărut într-o carte prima oară prin 1671, aşa că, nu se ştie dacă e adevărată în totalitate.
Legendă e cam aşa: Totul a început cu nişte capre din Etiopia în secolul al IX-lea d. Hr. S-au înfruptat şi din boabele de cafea, Kaldi, ciobanul, a observat că erau pline de energie.
„Creştine! Socoteşte-te furnică şi vierme întru toată simţirea, ca să te faci om modelat de Dumnezeu. Căci de nu vei fi mai întâi aceea, nu va urma aceasta; şi pe cât te vei coborî, pe atâta te vei înălţa.
Părintele Paisie de la Sihla povesteşte că era o babă, Catrina o chema. Şi ea vorbea cu moartea cum vorbim noi acum: „Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să mă pregătesc şi eu, Sfântă Moarte!".
Şi tot aşa: „Sfântă Moarte" azi, „Sfântă Moarte", mâine... Şi tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea.
„De se va răscula în cugetul tău roiul gândurilor urâte şi slăbind vei fi biruit, să ştii că te-ai despărţit pentru o vreme de harul dumnezeiesc. De aceea ai şi fost dat pe mâna căderii tale, după o dreaptă judecată.
Un copil vede cireşe coapte în grădina unui om, ar vrea să sară gardul şi să-şi umple buzunarele. Stă şi se gândeşte: „Sunt frumoase, dar nu sunt ale mele, nu le pot fura. Cu toate acestea, par atât de bune şi nici nu mi-ar fi greu să le fur. Dar nu, nu trebuie să fac aceasta".
„Sufletul nu se poate curăţi fără milă şi adevăr, precum şi trupul nu se poate curăţi fără post şi priveghere. Dar nici mintea nu se poate curăţi fără vorbirea cu Dumnezeu şi vederea Lui.
Un prieten mi-a trimis acest mesaj, pe care mi-a îngăduit să-l public fără a-i da numele. Doctorul Paulo Ubiratan, de la Spitalul Porto Alegre, Brazilia, într-un interviu acordat televiziunii locale, a fost întrebat despre unele sfaturi pe care le-a dat totdeauna.
Mai mulţi emigranţi, la angajare, în Anglia. Asistat de translator, patronul întreabă:
- Face cineva finisaje?
Românul:
- Fac io!
- Face cineva confecţii metalice?
„Niciun creştin care crede drept în Dumnezeu nu trebuie să fie fără grijă, ci să aştepte totdeauna ispita, ca atunci când va veni să nu se mire şi să nu se tulbure, ci să rabde cu mulţumire osteneala
Un băiat iubea o fată. Într-o zi nu a mai putut suporta şi târziu în noapte a bătut uşor la uşa iubitei. Ea l-a întrebat:
- Cine eşti?
- Eu sunt, a răspuns băiatul.
Atunci fata i-a zis:
- Camera mea e prea mică, nu-i loc decât pentru o singură persoană. Pleacă!
Drumul către viaţa fericită şi veşnică a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care niciun om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului
Se povestește că un om sărac și bătrân, fără rude și fără casă, avea permisiunea de la preot să doarmă noaptea în tinda bisericii. El se învelea cum putea, cu o pătură ruptă și murdară și dormea acolo în frig, singurul avantaj fiind că nu s-ar fi udat dacă Dumnezeu ar fi dat ploaie.
Un mare industriaş milanez, când a împlinit vârsta de 80 de ani, şi-a permis, în sfârşit, să facă un concediu. Unde? La Napoli. Acolo soarele e mai plăcut ca oriunde şi acolo îşi petrece toată lumea concediul. E şi o vorbă: „vedi Napoli e poi muori".
Se povesteşte despre un călugăr aghiorit, că atunci când se ruga, avea sentimentul şi convingerea că rugăciunea lui ajunge la Dumnezeu, că este auzită de El. Odată, însă, în timp ce se ruga, simţea că rugăciunea lui nu înainta, că se opreşte, simţea că se împotmoleşte.
De Bobotează, trimitem de la fereastra căsuței noastre spre dumneavoastră, o poveste despre busuioc. Era odată un fecior de împărat frumos și voinic ca nimeni altul, pe nume Busuioc. Într-o vară, zmeii cei de dincolo de lume, au legat ploile și peste pământ a venit o secetă mare.
Se spune că, odată, doi buni prieteni şi-au stricat prietenia doar pentru că unul dintre ei nu a avut grijă de maşina celuilalt. Se pare că o luase cu împrumut ca să-şi rezolve o problemă şi dintr-o mică neatenţie a lovit-o de un stâlp.
Într-o familie de credincioși, venea uneori un copil din vecini. El a rămas surprins văzând că familia gazdă se roagă regulat înainte și după terminarea mesei, iar într-o zi a întrebat pe un copil de vârsta lui:
- De ce vorbiți cu Dumnezeu atunci când serviți masa?
„Omul ce urmărește viețuirea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu se grijește și de virtuțile sufletului, căci acestea sunt bogăția și hrana cea veșnică. De cele trecătoare și vremelnice se împărtășește numai
M-a distrat odată atitudinea unei mame faţă de fiul ei care nu voia sub nici o formă să participe la Sfânta Liturghie. Era profund îndurerată această mamă. Ea venea, se ruga mult pentru familia ei, iar acum se vedea învinsă în orgoliul ei de „bună credincioasă."
Era odată un om care, văzând cât de rea este lumea astăzi şi cum sunt toţi într-o goană nebună după bani, s-a hotărât să schimbe ceva în lume. Zis şi făcut. A trecut o vreme şi omul nostru
„Cel ce poate îmblânzi (învăţa) pe cei neînvăţaţi, ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească. Asemenea şi aceia care îndreaptă pe cei mai răi către petrecerea cea virtuoasă
Un ţăran i-a propus nevestei: - Ştii, la castel se înnebunesc după tartele cu cireşe; ar trebui să-mi faci şi mie una. - Da, dar untul este scump. - Fă-o fără unt. - Şi ouăle? - Ne lipsim de ouă.